Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ce spune Alexandru Rafila despre prezența în farmacii a ibuprofenului și paracetamolului

Ce spune Alexandru Rafila despre prezența în farmacii a ibuprofenului și paracetamolului

de Redacția Jurnalul    |   

Alexandru Rafila spune că nu avem o criză de paracetamol și ibuprofen datorită producției interne. Totodată, va fi instituită o procedură de aprovizionare a farmaciilor cu aceste medicamente.

"Concluzia este că nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen. În momentul de faţă, faţă de alte state, în România nu avem aceste probleme datorită fabricilor de medicamente care produc aici, în ţara noastră, aceste substanţe şi există atât variantele pentru adulţi, cât şi variantele pentru uz pediatric", a explicat ministrul Sănătății după întâlnirea cu distribuitorii de medicamente. 

Va fi alcătuită o procedură pentru aprovizionarea farmaciilor cu cele două tratamente. 
"În această după-amiază va avea loc ultima întâlnire cu marii distribuitori ca să putem să stabilim cu dânşii o procedură în care toate farmaciile să fie aprovizionate cu orice formă disponibilă de ibuprofen sau de paracetamol, indiferent de denumirea comercială. Chiar dacă denumirea comercială, de multe ori, este atractivă şi oamenii cunosc mai bine una dintre aceste denumiri, important este ca populaţia să aibă disponibilitate la medicamente care conţin în mod similar substanţa activă, în acelaşi dozaj sau pe aceeaşi cale de administrare şi cu siguranţă, împreună cu dânşii, vom găsi cele mai bune soluţii, încât să nu discutăm despre discontinuitatea acestor produse pe piaţă", a precizat demnitarul.

El a mai afirmat că medicamentele se vor scumpi din cauza inflației și a creșterii costurilor de producție.
"Astăzi nu am vorbit despre preţul medicamentelor. Am început să discutăm ieri despre această problemă şi sunt lucruri de bun simţ, pentru că sunt şi producătorii de medicamente şi, spuneam mai devreme, numeroasele fabrici de medicamente din România la care costurile de producţie au crescut odată cu creşterea preţurilor la utilităţi şi la materiile prime. Sunt mai multe lucruri pe care le vom propune în perioada următoare şi, cu siguranţă, unele dintre ele vor fi sprijinite şi la nivelul Guvernului, pentru că, în mod evident, adaptarea la rata inflaţiei, care a fost aplicată pe categorii de bunuri şi servicii, de ea trebuie să beneficieze şi producătorii de medicamente generice din România şi o să vedem alte măsuri legate de politica de preţ", a mai spus ministrul, care a ținut să sublinieze că există un grup de lucru pentru stabilirea prețurilor. 

"Am făcut cred că multe progrese încât să eliminăm ceea ce numim dublă referenţiere sau să nu luăm în considerare referenţierea la molecule care nu există pe piaţa din România şi să găsim preţul cel mai bun, dacă se poate, nu pentru producători, ci preţul cel mai bun pentru populaţia din România la care pot găsi medicamentele şi nu mai dispar medicamentele de pe piaţă, cum s-a întâmplat în ultimii mai mulţi ani", a punctat Rafila.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri