Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce spune Biserica Ortodoxă Română cu privire la plata impozitelor către stat

Ce spune Biserica Ortodoxă Română cu privire la plata impozitelor către stat

Biserica Ortodoxă Română (BOR) plătește impozite potrivit legii, beneficiind de scutiri doar veniturile din vânzarea obiectelor şi cărţilor de cult şi din contribuţii pentru anumite servicii religioase, care nu sunt activităţi comerciale, transmite Patriarhia.

"Biserica Ortodoxă Română plăteşte impozit pe clădiri şi terenuri aflate în folosinţă, pe salariile angajaţilor (personal clerical şi neclerical), precum şi pe orice venit obţinut dintr-o activitate cu caracter economic, dacă fondurile rezultate din acea activitate nu sunt direcţionate către opere social-filantropice, religioase, educaţionale şi culturale", arată instituția.

Cultele religioase au un statut fiscal similar cu ONG-urile, partidele politice, sindicatelor, universităţile.

Fondurile din surse neimpozitate sau scopul de a susține autofinanțarea și rămân în circuitul intern fiind reinvestite în întreţinerea şi repararea lăcaşurilor de cult, precum și în actele de caritate.
"Ştirea falsă că Biserica nu ar plăti impozite transferă astfel nedrept asupra Bisericii mandatul exclusiv al statului însuşi, în acest caz monopolul acestuia asupra fiscalităţii", precizează Patriarhia Română.

"Niciun stat democratic prin reprezentaţii săi înţelepţi nu-şi sufocă fiscal partenerii sociali cei mai fideli, precum cultele religioase, a căror calitate morală a fost probată concret şi consistent în perioade de criză socială, aşa cum a fost şi cea de pandemie, perioadă de doi ani în care numai BOR a contribuit social-filantropic inclusiv la ajutarea persoanelor şi instituţiilor medicale afectate de pandemie cu o sumă de peste 80 de milioane de euro. Relaţia raţională stat - culte religioase reflectă astfel relaţia statului democratic cu proprii săi cetăţeni, în primul rând cu cei mai implicaţi civic dintre aceştia", explică BOR.
 

Subiecte în articol: bor impozite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri