Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Cîţu, despre alegerile de la USR PLUS: O penalizare pentru cei care i-au scos de la guvernare

Ce spune Cîţu, despre alegerile de la USR PLUS: O penalizare pentru cei care i-au scos de la guvernare

Premierul Florin Cîţu a comentat rezultatul alegerilor din USR PLUS, afirmând că este o ''penalizare'' pentru cei care au scos acest partid de la guvernare.

"În aceea ce priveşte alegerile de la USR PLUS, eu nu văd aici o surpriză, este clar că este o penalizare pentru cei care au scos de la guvernare USR PLUS şi s-au alăturat celor de la AUR. Aşa văd eu lucrurile", a spus Florin Cîţu, atunci când a fost întrebat cum comentează rezultatul primului tur al alegerilor pentru conducerea USR PLUS.

El a mai spus că liberalii nu se vor ruga de USR PLUS să revină în coaliţia de guvernare.

"V-am spus că de luni vor discuta cu mine ca preşedinte al PNL, iar noi nu ne vom ruga de USR PLUS să vină la guvernare", a declarat Cîţu.

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a obţinut cele mai multe voturi în turul întâi al alegerilor desfăşurate online pentru şefia partidului.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri