Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Lucian Bode despre accidentul rutier în care a fost implicat

Ce spune Lucian Bode despre accidentul rutier în care a fost implicat

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că regretă incidentul rutier de duminică și a precizat că în acel moment se odihnea, fără a fi atent la felul în care conducea șoferul său.

"Niciodată nu am fost preocupat cum conduce angajatul SPP, în zecile de mii de kilometri parcurşi, pentru că până duminică a condus impecabil. În momentele premergătoare regretabilului incident de duminică, mă odihneam, călătoream deja de patru ore, patru ore şi jumătate. În final vreau să spun încă o dată că regret nespus acest incident, că voi continua să mă deplasez de la un capăt în celălalt al ţării respectând regulile de circulaţie, pentru a intensifica implementarea marilor proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport de care România are atât de mare nevoie", a spus demnitarul.

Autovehiculul în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost implicat, duminică, într-un accident pe DN7, în zona localităţii Drăganul, din judeţul Argeş.

Autoturismul marca Volkswagen Touareg a intrat pe contrasens şi a lovit un alt vehicul care circula regulamentar. În urma incidentului, au fost răniţi şoferul maşinii care circula regulamentar şi o pasageră, ambii de cetăţenie poloneză.

Conform unor imagini filmate de un motociclist aflat în trafic, maşina în care se afla Bode, având semnalele acustice şi luminoase pornite, a intrat pe contrasens şi a depăşit o coloană de maşini, deşi avea interzis, fiind linie continuă. Maşina s-a ciocnit apoi cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus, şi s-a oprit într-un gard.

Procurorul general Gabriela Scutea a dispus ca dosarul penal să fie preluat de Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General întrucât șoferul este angajat al Serviciului dde Protecție și Pază (SPP).

Iniţial, acesta a fost deschis de procurorii din Piteşti, care l-au trimis apoi la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. În aceeaşi zi cauza a fost preluată de Secţia Parchetelor Militare, din dispoziţia procurorului general Gabriela Scutea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ministrul Transporturilor nu ar trebui să demisioneze în urma accidentului, precizând că nu poate fi comparat cazul lui Gabriel Oprea cu cel al lui Lucian Bode, întrucât acesta din urmă nu a folosit coloana oficială. 

Subiecte în articol: lucian bode accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri