Jurnalul.ro Timp liber Media Cea de-a noua ediţie iUmor, lider de audienţã

Cea de-a noua ediţie iUmor, lider de audienţã

Ajuns deja la al şaselea sezon, iUmor a  înregistrat o premierã asearã, când douã prezenţe cu totul şi cu totul inedite i-au bulversat chiar şi pe prezentatori. „Sunteţi primii, n-am mai avut niciodatã aşa ceva la iUmor!”, a exclamat Şerban Copoţ în culise, când alãturi de ei şi-au fãcut apariţia Doi Degeaba. Aceştia i-au „executat” pe juraţi cu un moment de roast, dar într-un mod cu totul şi cu totul inedit. Telespectatorii au savurat asearã momentele de umor, cel de-al nouãlea episod iUmor, difuzat în intervalul 20:00 – 22:47, la Antena 1 impunându-se ca lider de piaţã pe  publicul comercial, cu o audiență medie de 6.4  puncte de rating și 21.3% cotă de piață. Aproape 1.5 milioane de telespectatori la nivel national urmãreau asearã show-ul jurizat de Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac în minutul de aur, 21.34.

Ca personaje de animaţie, cei Doi Degeaba, Inocenţiu şi Orlando au cunoscut deja gustul succesului în online, canalul lor de Youtube depãşind deja un milion de abonaţi, pe care i-au cucerit cu poveşti savuroase din zilele de studenţie în cãminele din România. „Am o stimã foarte mare pentru oamenii care insistã sã facã desene animate, pentru cã este o muncã extraordinarã, care necesitã nopţi pierdute, am intrat în contact cu subiectul ãsta!”, a mãrturisit Cheloo. Şi pe Delia, bãieţii au cucerit-o: „Fenomenali aţi fost, a fost primul roast care mi-a plãcut cu adevãrat!, completând: „Mi s-a pãrut foarte tare faza cu vocile pãstrate pe final, în timp ce noi comentam!”. Doi Degeaba merg mai departe cu 3 like-uri.

Nu la fel de veseli au fost însã juraţii în timpul reprezentaţiei trupei Chitarinca, care au venit la iUmor cu nişte parodii muzicale. „Douã voci, douã chitare şi multã caterincã”, aşa s-au prezentat cei doi, însã pe jurati nu i-au convins. „Pare fãcutã de doi studenţi la Ciberneticã, care s-au îmbãtat într-o searã!”, a povestit Mihai Bendeac, având toatã susţinerea lui Cheloo, care a mai completat: „Extraordinar de plictisitor!”. Concurenţii au primit trei voturi negative.

Bogdan Marandici, în schimb, a reuşit sã îi şocheze de-a dreptul, cu un moment de stand up zen, aşa cum şi-a descris el numãrul. „Avem un caz clasic de bãtaie de joc la adresa noastrã!”, a mãrturisit Cheloo, în vreme ce Bendeac s-a arãtat surprins de altceva: „Semãna foarte bine cu Bivolaru, ziceai cã e copilul lui!”. Concurentul a plecat acasã cu douã voturi negative.

Urmãtorul concurent i-a trezit amintiri lui Mihai Bendeac. „M-a emoţionat! Din ce în ce mai des mi se întâmplã sã privesc oameni ca domnul Ioan şi instantaneu sã mi se suprapunã imaginea bunicului meu!”, a povestit juratul. „Mi-a plãcut ceea ce aţi fãcut!”, i-a mai spus el. Fost militar, Ioan Druţu, va intra la votul publicului, cu douã like-uri. „Omul acesta a fost ca o maşinã de epocã, care este admiratã, preţuitã, dar nu vrea sã o conducã nimeni!”, a mai spus Cheloo, fãcând referire la glumele domnului Ioan.

            Tot douã like-uri a primit şi Ciprian Oprea - Cheap1, care a venit cu un moment de rap în cheie comicã. Provocat de juraţi sã facã un moment cu nişte cuvinte scrise pe loc de cãtre ei, concurentul i-a cucerit: „Am vrut sã îi dau cuvinte imposibile, pe care sã nu aibã cum sã le punã, dar el era smart. A ştiut sã le încadreze drãguţ, cât sã aibã şi sens şi sã fie şi amuzante!”, a povestit Delia, în vreme ce Bendeac a spus şi el: „Mie mi s-a pãrut cel mai bun numãr de rap pe care l-am vãzut aici!”.

            Seara a continuat cu invitatul special al serii, magicianul Johannes, care a mãrturisit încã de la început cã a avut mai multe idei despre cum sã îşi organizeze momentul la iUmor, însã pânã la urmã a fost nevoit sã ia o decizie: „Mi-am zis sã vin cu un pat de acasã şi cu bãieţii mei şi sã o invit pe Delia, cã pe cine altcineva, sã se aşeze aici frumos, sã se simtã ca la ea acasã!”, le-a spus el juraţilor, continuând: „M-am gândit sã presez o fiinţã umanã. Sã o presãm literalmente!”, va mai spune el spre bucuria celorlalţi doi juraţi. Cheloo a profitat imediat de moment pentru a-l ruga pe magician „Poţi sã n-o mai aduci înapoi?”. Amuzatã, Delia a intrat imediat la joc, spre marea bucurie a colegilor de juriu, care însã au rãmas muţi de uimire când Johannes a scos din presã un poster cu Delia. „E în cea mai bunã formã în care a fost ea vreodatã!”, a glumit şi Mihai Bendeac.

            Cu trei like-uri merge mai departe şi Jimmy Slonina, concurentul iUmor care l-a fãcut pe Mihai Bendeac sã exclame: „Aşa ceva n-am vãzut de când mama m-a fãcut!”. Cu un numãr pe care l-a descris ca fiind o combinaţie de acrobaţie şi umor şi o partenerã de scenã pe mãsurã – o pãpuşã gonflabilã, Jimmy i-a uluit pe juraţi. „E în mod evident o formã de a crea comedie: faci un lucru imbecil, cu o seriozitate şi cu o demnitate demne de o cauzã mondialã!”, a mãrturisit Mihai Bendeac, care a mai spus: „A fost senzaţional, bravo lui pentru idee!”. Tot asta a punctat şi Delia: „N-am vãzut nimic asemãnãtor la iUmor! Nota 10 pentru originalitate!”.

            În fiecare sâmbătă, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o ”carte verde”, care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor. 

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban si National

Perioada 20 aprilie 2019

 
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri