Jurnalul.ro Ştiri Externe Cea mai bogată familie din Marea Britanie, judecată pentru trafic de persoane

Cea mai bogată familie din Marea Britanie, judecată pentru trafic de persoane

de Redacția Jurnalul    |   

Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie sunt judecați în Elveția, acuzaţi că au cheltuit mai mulți bani pentru îngrijirea câinelui lor decât pentru servitorii lor, scrie BBC. Familia Hinduja, cu o avere estimată la 37 de miliarde de lire sterline (47 de miliarde de dolari), este acuzată de exploatare și trafic de persoane.

Familia Hinduja deține o vilă în cartierul Cologny din Geneva, iar acuzațiile care i se aduc se referă la practica lor de a importa servitori din India pentru a avea grijă de copiii și de gospodăria lor.

Se presupune că Prakash și Kamal Hinduja, împreună cu fiul lor Ajay și soția acestuia, Namrata, au confiscat pașapoartele angajaților, i-au plătit cu doar 8 dolari (7 lire sterline) pentru zile de muncă de 18 ore și nu le-au permis să iasă din casă.

Familia Hinduja neagă acuzațiile

Săptămâna aceasta, la tribunal, unul dintre cei mai cunoscuți procurori din Geneva, a comparat cei aproape 10.000 de dolari pe an pe care susține că familia i-a cheltuit pentru câinele lor, cu suma zilnică pe care se presupune că o plăteau servitorilor lor -  „10.000 dolari pentru câine, 8 euro pe zi pentru servitori”.

Avocații familiei Hinduja nu au negat în mod specific acuzațiile privind salariile mici, dar au spus că personalul primea cazare și hrană.

Unii foști servitori au depus mărturie în favoarea familiei Hinduja, descriindu-i ca fiind o familie prietenoasă, dar acuzațiile potrivit cărora pașapoartele altor servitori au fost confiscate și că aceștia nu puteau să părăsească casa fără permisiune sunt grave.

Unul dintre cei mai cunoscuţi procurori ai Genevei, Yves Bertossa, cere pedepse cu închisoarea și milioane de dolari în compensații, precum și cheltuieli de judecată.

Familia Hinduja activează în domeniul financiar şi industrie. Grupul Hinduja a fost fondat în 1914 de Parmanand Deepchand Hinduja, care făcea comerț cu covoare și fructe uscate din Iran.

Geneva, în centrul atenției din cauza presupuselor maltratări ale servitorilor

Nu este prima dată când Geneva, un hub pentru organizațiile internaționale, precum și pentru bogații lumii, este în centrul atenției din cauza presupuselor maltratări ale servitorilor.

În 2008, Hannibal Gaddafi, fiul fostului dictator libian Muammar Gaddafi, a fost arestat în hotelul său de cinci stele din Geneva, pe baza informațiilor că el și soția sa își băteau servitorii, inclusiv cu un cuier, relatează BBC.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: trafic persoane familie Marea Britanie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri