Mai multe stațiuni din sudul litoralului au fost afectate de o pană majoră de curent, produsă pe fondul consumului ridicat de energie electrică, cauzat de folosirea intensă a aparatelor de aer condiționat și a sistemelor de răcire, potrivit publicației Ziua de Constanța.
Potrivit autorităților locale, aproape 100 de hoteluri, restaurante, terase și beach baruri au fost afectate de întreruperile alimentării cu energie electrică.
Primarul interimar al municipiului Mangalia, Paul Foleanu, a anunțat că primele probleme au fost înregistrate în cursul zilei de sâmbătă în stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora și parțial în Neptun.
Primarul a precizat: „Suntem în vârf de sezon estival, când se înregistrează cel mai mare număr de turiști. În această perioadă, consumurile sunt mai mari decât de obicei, deoarece sunt folosite intens aparatele de aer condiționat, frigiderele și alte echipamente de răcire”.
Prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, a anunțat că monitorizează situația și se află în contact permanent cu operatorul rețelei energetice
Citește și: Cât de aproape este România de un blackout din cauza caniculei


