Jurnalul.ro Ştiri Social Cei mai mici creatori de roboţi

Cei mai mici creatori de roboţi

de Theodora Şutiu    |   

Cinci copii din România au reuşit performanţa de a construi şi a programa un robot de tip line-follower cu care au participat la concursul internațional Robochallenge 2018. Chiar dacă au vârste foarte fragede, cei mici s-au descurcat execelent cu robotul care a reuşit cu succes să termine competiţia şi să fie omologat de organizatori.

Ideea de a participa i-a venit lui Dragoş, elev în clasa a treia la Colegiul Național “Mihai Eminescu”, din București, după ce a aflat de la un elev mai mare. Lui i s-au adăugat Mihai, colegul său de clasă, Ștefan elev în clasa a treia la Școala nr. 79 din București, şi gemenii Ștefan și Cristian, elevi în clasa pregătitoare. Micii inovatori au început lucrul la construcția a nu mai puțin de patru roboți, dintre care trei erau bazați pe tehnologia Arduino, iar unul era analogic. În final, doar doi roboți au funcționat şi puteau urmări linia. 

Subiecte în articol: creatori de roboţi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri