Mai presus de şutul înmormântător al lui Payet (n-ar mai nimeri unul la fel nici dacă s-ar afla singur pe teren şi cu poar-ta mărită de două ori), mai presus de punctul pierdut, tricolorii merită să fie pupați pe suflet fiindcă n-au făcut de râs România. Ba chiar au zăvorât robine-tul cu ironii al bârfitorilor. Tricolorii au jucat cu frun-tea sus, au meritat vorbele bune din partea francezi-lor, „românii parcă erau 12”, „românii au alergat ca nişte nebuni”. Tricolorii au amuțit şaizeci de mii de francezi pe stadion şi au împodobit în țară maşinile cu steaguri româneşti. Au fost superbi suporterii români la Paris, pasionali şi civilizați când englezii se umpleau de sânge pe străzi cu ruşii. L-a faultat atacantul francez pe Tătăruşanu înainte de gol? S-a asemănat acest gol blestemat cu lovitura de cap a găliganului Ander-sson, suedezul care l-a făcut pe Prunea să plângă şi România n-a mai jucat semifinala la Mondialul din America? Care a fost cel mai bun tricolor? Trei răspunsuri doar pentru Jurnalul Național. Florin Prunea: „Nu există o similitudine între faza cu Tătăruşanu şi cea cu mine şi Andersson, suedezul de 1,93 metri, fost săritor în înălțime. A venit din spate şi eu nu l-am văzut. Eu am observat că Giroud l-a lovit pe Tătăruşanu peste mână, era o minge simplă, Tătă era sigur că o prinde”. Adrian Porumboiu: „Atacantul francez nu l-a faultat pe Tătăruşanu. Eu sunt prieten cu Puiu, dar nu înțeleg de ce nu l-a introdus pe Sânmărtean; e ca şi când nu-l pui să cânte pe Gheorghe Zamfir. Cu tehnica lui sclipitoare ținea mingea şi conserva scorul. Eu am spus mereu, în țara noastră există jucători, fotbalişti şi Sânmărtean”. Didi Prodan, cel care i-a ținut în frâu la Mondiale pe mustangii Asprilla, Canig-gia, Valderrama: „La primul gol a fost fault la Tătăruşa-nu. La golul lui Payet, eu, fratele meu şi tot Satu Mare am izbucnit în plâns. Cel mai bun dintre trico-lori a fost Iordănescu”.