Jurnalul.ro Ştiri Locale Cel mai mare târg din lume din domeniul brutăriei, cofetărie şi snacks, prezentat la GastroPan

Cel mai mare târg din lume din domeniul brutăriei, cofetărie şi snacks, prezentat la GastroPan

Cel mai mare târg de comerţ din lume din domeniul brutăriei, cofetăriei şi snacks-urilor, iba München, a fost prezentat sâmbătă în cadrul celei de-a zecea ediţii a Expoziţiei Internaţionale GastroPan, care se desfăşoară la Târgu Mureş.

Coordonatorul de proiect al iba München, Nadja Dull, a anunţat că evenimentul, care are o frecvenţă de trei ani, se va desfăşura în perioada 15-20 septembrie 2018, iar organizatorii se aşteaptă la o participare cel puţin similară cu cea de la ediţia precedentă - peste 1.300 de expozanţi din 57 de ţări, 77.814 de vizitatori din 167 de ţări, dintre care 64% din străinătate şi 36% din Germania.

"Tehnologiile şi trendurile de la iba sunt cele mai noi din lume. (...). iba este unică şi pentru faptul că avem o reţea mondială cu alte expoziţii din întreaga lume şi cu furnizori. (...) Noutăţile din acest an vor fi 'iba TO GO', care un joacă un rol din ce în ce mai important peste tot în lume. Din acest motiv am creat o zonă specială - iba TO GO - care prezintă trendurile. Dacă vorbim de 'to go' trebuie să vorbim de cafea, prin urmare în această zonă veţi putea vedea tehnologia, prăjirea cafelei, până la paharele de unică folosinţă în care se serveşte cafeaua. La fel, vor fi organizate demonstraţii live şi show-uri în ceea ce priveşte patiseria, sandvişuri. Deosebit de importantă e şi arta cofetăriei, aici veţi găsi tot ce ţine de cofetărie, de la materii prime - cicolată, decor -, până al ambalaje", a arătat Nadja Dull.

Ea a mai spus că o temă deosebit de importantă în acest an, care joacă un rol deosebit în lume, este tehnica de ambalaje, de aceea la expoziţia germană a fost dedicat un pavilion separat pentru firmele care prezintă soluţii şi maşini de ambalat.

"Ne interesează consumatorii finali. Iba oferă o imagine de ansamblu asupra trendurilor în rândul consumatorilor - produse vegane, vegetariene, sau produse fără gluten, moda este şi înapoi spre regionalitate, fiindcă consumatorii doresc să afle de unde provin produsele", a punctat Nadja Dull.

În context, ea a mai anunţat că în cadrul iba München vor fi organizate forumuri, vizite în unităţi de producţie germane şi vor avea loc demonstraţii în direct. Totodată, participanţii pot face un tur virtual în brutării din Franţa, Germania, SUA, Islanda şi Grecia, pot participa la olimpiada brutarilor şi cofetarilor, la competiţii pentru juniori sau la cursuri pentru brutari şi cofetari. La finalul fiecărei zile a expoziţiei va fi deschis cortul Oktober Fest, cu muzică şi specialităţi bavareze.

La prezentarea iba München au participat Michael Wippler, preşedintele Asociaţiei Centrale a Brutarilor din Germania, şi Pavel Paraschiv, reprezentantul Messe München în România.

Peste 150 de expozanţi din 25 de ţări participă la GastroPan 2018, cea mai mare expoziţie de profil din Europa Centrală şi de Sud-Est. AGERPRES

Subiecte în articol: targ brutarie gastropan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri