Jurnalul.ro Cultură Muzica Cel mai valoros pian, scos la licitație

Cel mai valoros pian, scos la licitație

de Magdalena Popa Buluc    |   

Considerat cel mai bun instrument muzical vertical din istorie și favoritul profesorilor și al muzicienilor profesioniști, pianul Steinway & Sons, model Vertegrand, este scos la licitație pe 25 martie, pentru un preț de pornire de doar 500 de euro. 

Piesa din Licitația de Curiozități Tehnice, de talie muzeală, a fost fabricată în 1922. Model cunoscut sub numele K-132, a fost importat în România în anii 1930, de magazinul comerciantului evreu Nathan Mischonzniki, și destinat vânzării către familiile bucureștene înstărite, preocupate să asigure copiilor lor, mai ales tinerelor domnișoare, o educație «franțuzească». Pasionatul de muzică Mischonzniki, «furnizor al Curții Regale», astfel cum afișează, cu litere aurite, instrumentele vândute de acesta, este cel care a înființat în 1932 celebra companie de producție muzicală Electrecord, prima întreprindere locală care înregistrează plăci muzicale (discuri) cu muzică românească, pentru patefon și gramofon. Compania Electrecord este ulterior, în 1948, odată cu celelalte fabrici și întreprinderi bucureștene, naționalizată de regimul comunist.

 

Marca Steinway & Sons, fondată în anul 1853 de constructorul de piane de naționalitate germană Heinrich Engelhard Steinweg, a devenit treptat cunoscută pe plan internațional pentru realizarea celor mai bune piane pentru concert din lume, remarcându-se și pentru diverse inovații în dezvoltarea instrumentelor cu clape. Acest Vertegrand are un ton unic și un bas sonor specific mai degrabă pianului cu coadă decât celui vertical, iar mulți specialiști consideră că acest model este cel mai bun pian vertical realizat vreodată.

Piesa de colecție se află până pe 25 martie la Palatul Cesianu-Racoviță, unde poate fi admirată alături de alte aproximativ 100 de curiozități tehnice – precum istorice mașini de scris, camere de fotografiat sau de filmat, între care și un exemplar din 1938-1940 al celebrei mașini de criptat “Enigma”. Licitația de Curiozități Tehnice va avea loc online pe platforma Artmark Live joi 25 martie, de la ora 18:30.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri