Cel puţin cinci oameni au murit şi alte cinci persoane sunt date dispărute după ce o avalanşă a lovit vineri un camion aflat în deplasare pe o şosea din Kashmir, au anunţat autorităţile locale, citate de Reuters.
După avalanşă, care s-a produs în regiunea Ladakh din această zonă puternic militarizată din munţii Himalaya, armata a început operaţiunile de căutare şi salvare, a precizat Rajesh Kalia, un ofiţer cu rang înalt în armata locală.
Provincia Kashmir a fost împărţită între India şi Pakistan, iar ambele state, care o revendică în întregime, s-au luptat pentru ea în două dintre cele trei războaie pe care le-au purtat unul împotriva celuilalt după separarea lor în 1947. AGERPRES