Jurnalul.ro Timp liber Care sunt cele mai căutate flori pentru 8 martie în România?

Care sunt cele mai căutate flori pentru 8 martie în România?

de Redacția Jurnalul    |   

Un sondaj recent arată că peste 90% din florile pentru 8 martie sunt deja comandate. Majoritatea comenzilor vin din partea companiilor, dar tot mai mulți clienți individuali plasează precomenzi pentru a se asigura că florile vor ajunge la timp.Cele mai comandate flori sunt lalelele și freziile.

Potrivit datelor Floria.ro, până în momentul de față s-au înregistrat câteva sute de precomenzi pentru 1-8 martie, în special din partea clienților corporate. Pe segmentul clienților individuali, vârful precomenzilor se atinge în perioada 28 februarie- 7 martie, inclusiv. Astfel, se estimează că mai mult de 90% din livrările pentru Ziua Internațională a Femeii sunt precomenzi.

Ziua Internațională a Femeii este sărbătoarea care conduce detașat în topul vânzărilor la nivel de an.

Potrivit unui sondaj făcut în februarie 2023, pe un eșantion de 300 de femei, pentru 75% dintre respondente este important să primească flori cu ocazia zilelor de 1 și 8 Martie, principalele motive pentru care își doresc să primească flori sunt pentru a se simți apreciate (43%), pentru că este modul tradițional de a marca aceste sărbători (30%) ori pentru că florile le aduc bucurie (63%).

Întrebate de la cine primesc flori cel mai des, peste jumătate dintre femei (60%) au indicat partenerii, în timp ce 20% declară că cel mai des primesc flori de la rude, iar 14% de la prieteni.

În topul celor mai comandate flori atât de clienții persoane fizice, cât și de către companii cu ocazia zilelor de 1-8 martie, se număra lalelele, freziile, zambilele, minirosa și trandafirii, clienții optând pentru aranjamentele cu flori sau buchetele simple 7-9 lalele sau în combinație cu frezii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: flori 8 martie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri