Jurnalul.ro Sport eXtrasport Cele mai ciudate superstiții în rândul jucătorilor de cazino

Cele mai ciudate superstiții în rândul jucătorilor de cazino

Superstițiile au făcut parte din viața unor oameni din cele mai vechi timpuri și au fost transmise din generație în generație. Unii oameni cred că 13 este un număr ghinionist, alții se întorc când o pisică neagră le trece prin cale și lista poate continua. Iar superstițiile sunt prezente în special în domeniul jocurilor de casino, acolo unde norocul are rolul principal. Unele superstiții cu adevărat ciudate însă le poți descoperi în rândurile următoare.

Chinezii consideră că cititul în timpul jocurilor de noroc aduce ghinion

În cultura chineză se consideră că dacă cineva citește o carte în vecinătatea ta în momentul în care practici jocuri de noroc vei pierde. Asta deoarece în limba chineză cuvântul "pierde" este foarte asemănător cu cel pentru "carte", iar acest lucru reprezintă o problemă pentru jucătorii superstițioși. Nu se știe de ce ar citi cineva într-un cazinou, dar acest lucru face ca superstiția să fie cu atât mai ciudată.

Mâncărimile la mâini

O superstiție întâlnită și în viața de zi cu zi, dar mai ales în rândul practicanților jocurilor de casino, fie că se distrează online sau într-o locație terestră. Sunt mulți jucători care cred că o mâncărime în palma dreaptă le aduce noroc deoarece vor atrage banii de partea lor. În schimb, sunt alții care cred că o mâncărime în palma stângă le va aduce ghinion. Se crede că această superstiție își are originea în Șerbia, iar astfel poate fi de înțeles cum a ajuns și în țara noastră, unde este una dintre cele mai cunoscute și a intrat practic în folclorul popular.

Fluieratul aduce ghinion

Unii jucători superstițioși sunt de părere că fluieratul în timpul unei sesiuni aduce ghinion. Această idee are la bază o veche superstiție a unor marinari britanici care credeau că fluierul ar atrage vântul periculos de puternic. În plus, în momentul în care ești într-un cazinou se recomandă un comportament cât mai puțin deranjant pentru ceilalți jucători, astfel că este bine să ții cont și de cei din jur.

Suflatul în zaruri aduce noroc

Pe de altă parte, una dintre cele mai populare superstiții din domeniul jocurilor de noroc este suflatul în zaruri. Am putut să o vedem de numeroase ori în filme despre jocuri de noroc, iar cei care au ajuns prin cazinouri au putut să o vadă și pe viu. Superstiția are o vechime considerabilă, din perioada în care au fost inventate jocurile de noroc. Asta deoarece unele zaruri din acea perioadă erau măsluite, iar oamenii suflau pe ele din dorința de a elimina orice elemente care ar putea face ca ele să se oprească pe anumite numere.

 

Fumul din creierul vulturilor preparat la foc încins anticipează viitorul

Poate aceasta este cea mai ciudată superstiție din domeniul jocurilor de noroc. În Africa de Sud, practicanții locali de medicină tradițională și magie consideră că fumul provenit din creierul vulturilor preparat la foc încins poate oferi viziuni despre viitor. Iar jucătorii locali de casino chiar cred în această teorie și o folosesc.

Pentru unii chinezi intrarea din față aduce ghinion

Chinezilor le plac foarte mult superstițiile, iar aceasta are legătură cu un cazinou din Las Vegas, foarte popular pentru jucătorii din această țară. Într-o perioadă, cazinoul MGM, unul dintre cele mai cunoscute din zonă, avea o intrare uriașă, asemănătoare cu gura unei leu. Mulți jucători au considerat că intră în gura fiarei și au evitat acel cazinou pentru o perioadă. În cele din urmă, cei de la MGM au fost nevoiți să schimbe intrarea, iar lucrurile au revenit la normal.

Obiecte norocoase

Sunt mulți jucători care consideră că au un tricou sau o cămașă norocoasă, acest lucru poate fi văzut adesea în cazinouri. Alții consideră că un lănțișor este ca un talisman pentru ei. În schimb, sunt și jucători care merg mai departe și au superstiții ciudate. Poate cea mai ciudată este considerarea piciorului unui iepure ca un talisman. Această idee pornește de la triburile celtice care credeau că iepurii petrec atât de mult timp în subteran încât pot comunica cu zeii și spiritele. Iar de aici până la o superstiție întâlnită și printre jucătorii de casino nu a mai fost mult.

Unii oameni aruncă bomboane pe jos

Cei care cred în aceasta superstiție susțin că țin ghinionul departe. Practic, ei spun că hrănesc ghinionul în timp ce sunt la masă și reușesc să îl țină departe. La un moment dat, un jucător a început chiar să arunce cu păpuși îmbrăcate în costum de dealer și a dus această superstiție la extrem.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri