Jurnalul.ro Timp liber Media Cele mai noi episoade Iubire cu parfum de lavandă, lider de audienţă

Cele mai noi episoade Iubire cu parfum de lavandă, lider de audienţă

de Redacția Jurnalul    |   

Cele mai noi episoade ale serialului original semnat Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, Iubire cu parfum de lavandă, i-au captivat aseară pe telespectatori, producţia impunându-se ca lider de piaţă pe intersecţia cu Scara B şi Şef sub acoperire, de la Pro TV, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani şi în topul preferinţelor publicului comercial feminin.

Astfel, conform Kantar Media, cele mai noi episoade ale serialului Iubire cu parfum de lavandă, difuzate ȋn intervalul 20.29 – 23.58, au condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului comercial feminin cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani cu 5.5 puncte de rating și 18.3% cota de piaţă, urmate de Pro TV cu 3.9 puncte de rating și 13% cota de piaţă. Şi pe intersecţia cu producţia Scara B, de la Pro TV (21.32 -22.23), Antena 1, cu difuzarea Iubire cu parfum de lavandă, a condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani cu 4.4 puncte de rating şi 13.9% cota de piaţă, clasând Pro TV pe poziţia secundă, cu 3.8 puncte de rating şi 12% cota de piaţă. Şi pe intersecţia cu Şef sub acoperire (22.24 – 23.25), serialul original Iubire cu parfum de lavandă a condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani cu 4.5 puncte de rating şi 17.7% cota de piaţă, clasând Pro TV pe poziţia secundă, cu 3.1 puncte de rating şi 12.3% cota de piaţă. În minutul de aur, 22.05, aproape un milion de telespectatori la nivel naţional urmăreau povestea originală Iubire cu parfum de lavandă.

Telespectatorii au urmărit aseară noi momente pline de tensiune în viața personajelor din Iubire cu parfum de lavandă. Problemele lui Ștefan (Adi Nartea) cu alcoolul par să-şi fi găsit rezolvarea după ce acesta a ascultat sfatul Andei (Michaela Prosan) și a devenit antrenorul echipei de fotbal din Podișor. Când credea că și-a găsit liniștea și că relația cu Anda evoluează frumos, la rugămintea fiicei sale, Alma (Alexia Caras), Ștefan a decis să îi pună capăt: „Ai avut dreptate, dar între noi nu mai poate fi nimic. Copiii ar trebui să fie pe primul loc, iar noi n-ar trebui să ne comportăm ca niște adolescenți”. Recoltarea lavandei a adus iz de sărbătoare pentru oamenii din Podişor şi pentru Adrian (Ciprian Teodorescu) un nou prilej de a-i convinge pe Anda și Ștefan să îi vândă terenul și casa. „Eu cred că ești o femeie deșteaptă care nu se agață de un câmp mov în loc să se bucure de o viață liniștită lângă fiica ei”, i-a spus el hotărât, Andei, iar lui Ștefan i-a promis: „Lavanda este un business pentru toți. Ștefan, tu ești cel păcălit, Anda are nevoie de lavandă pentru cosmeticele ei și să-și deschidă sezonul de corturi, iar tu nu ai să obții nimic. Eu îți pot da ceva concret. Construiesc un complex de vile pe teren, un procent din vânzare va fi al tău, iar o vilă ți-o ofer cadou”. Însă Ștefan i-a răspuns mai sigur ca niciodată: „Nu o să îți vând nimic. I-am promis Andei, îmi pare rău”. Vor scăpa Anda și Ștefan de amenințările și insistențele lui Adrian? Se vor regăsi cei doi, acordându-și o nouă șansă la fericire? Telespectatorii vor putea afla răspunsul la toate aceste întrebări, diseară de la 20:30 pe Antena 1.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile Femei 21-54 Urban, 21-54 Urban si National

Perioada 21 noiembrie 2024

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri