În urmă cu o lună, Sebastian Papaiani a fost găsit căzut de soție, după ce i s-a făcut rău în baie. Actorul de 79 de ani s-a lovit la cap, a suferit o pareză la piciorul stâng și are dificultăți de vorbire, starea lui fiind imprevizibilă, scrie ziarulring.ro.
„Sebastian Papaiani se află tot în spital… Este puțin mai bine, dar mai mult de atât nu vă pot spune”, au declarat cei din anturajul actorului, pentru sursa citată.
Potrivit medicilor, starea de sănătate a lui Sebastian Papaiani s-ar putea îmbunătăţi în următoarele şase luni, dar, din cauza vârstei, sunt şanse mici ca actorul să îşi revină în proporţie de sută la sută.