Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Palmarola nu are oraș, nu are drumuri, nu are curent electric, nu are semnal la telefonul mobil și nici măcar un terminal de feribot. În majoritatea zilelor, singura modalitate de a ajunge pe insulă este cu o barcă mică, plecată din Ponza, la aproape opt kilometri distanță, prin Marea Tireniană.
La o zi distanță de Roma, dar pe o altă planetă
Insula se află la vest de Roma, suficient de aproape încât poate fi vizitată într-o excursie de o zi, dar suficient de izolată încât traficul, mulțimile și agitația constantă a capitalei italiene par să aparțină unei cu totul alte lumi. În timp ce forumurile, fântânile și piețele Romei atrag milioane de vizitatori anual, Palmarola rămâne aproape complet absentă din itinerariile turistice. Mulți turiști nici măcar nu au auzit de ea. Mulți romani nu au ajuns niciodată acolo.
Ce îi atrage pe cei care fac totuși drumul nu este infrastructura sau confortul, ci tocmai lipsa lor. Insula se ridică abrupt din apă, în stânci vulcanice, întretăiate de peșteri marine și golfulețe înguste. Există o singură plajă, o rețea de poteci care urcă spre interior și aproape nicio urmă de dezvoltare modernă. Pentru a ajunge acolo de la Roma, e nevoie de un tren până la portul Anzio, un feribot până în Ponza și apoi negocierea unui loc pe barca unui pescar sau a unui proprietar privat, pentru drumul dus-întors. Fără locuitori permanenți, Palmarola este o destinație modelată mai degrabă de vreme, de geologie și de anotimpuri decât de turism.
Un singur restaurant, camere săpate în stânci
Pe insulă există un singur restaurant, O'Francese, care servește pește proaspăt și închiriază un număr limitat de camere simple, sculptate în vechile grote folosite cândva de pescari, de-a lungul stâncilor. Oaspeții rezervă cu luni în avans, iar șederea se face în regim de pensiune completă, cu prețuri pentru cazare pornind de la 150 de euro pe noapte.
Maria Andreini, o italiancă de 44 de ani din Treviso, care lucrează remote în IT, vine în fiecare vară pe Palmarola alături de soțul ei, manager bancar, și fiul lor de 15 ani, scrie CNN. „Sunt atât de multe lucruri de făcut, și în același timp atât de puține", povestește ea. „Ne petrecem zilele făcând snorkeling și plajă pe fâșia din fața restaurantului, formată din pietricele roz de corali. Seara stăm întinși pe plajă și privim stelele, ne plimbăm cu lanterne. În zori, proprietarii ne trezesc pentru o drumeție până pe cel mai înalt vârf al insulei, ca să admirăm răsăritul. E uluitor."
Ruine antice și un stil de viață "primitiv"
De la plajă, poteci urcă spre interiorul insulei, către ruinele unei mănăstiri medievale și rămășițele unei așezări preistorice. „La cină, mâncăm pește proaspăt din plasă. Timp de o săptămână întreagă, avem senzația că trăim o experiență primitivă, de naufragiați — puțin ca și cum am fi familia Flintstone în vacanță", povestește Andreini, care recomandă vizitatorilor să aducă atât bocanci de drumeție, cât și echipament de plajă. Deși a călătorit mult, inclusiv în Maldive, spune că nimic nu se compară cu Palmarola — un peisaj „hipnotic", aflat, mai spune ea, „chiar în curtea mea, în Italia. Greu de crezut că avem un loc atât de fantastic."
Capre sălbatice și grote submarine
Dincolo de plaja principală, coasta insulei se explorează cel mai bine cu barca gonflabilă. Stâncile formează coloane marine, tuneluri și grote, iar apele din jur atrag pasionați de snorkeling, canoe și scufundări. Singurele animale pe care vizitatorii le pot întâlni pe uscat sunt caprele sălbatice, care se adăpostesc printre palmierii pitici ce dau numele insulei.
„E o călătorie înapoi în timpurile preistorice, când oamenii peșterilor veneau aici în căutarea prețioasei pietre negre de obsidian, încă vizibilă în dungile negre ale stâncilor, folosită pentru unelte și arme", povestește istoricul local Silverio Capone, pentru CNN. „Foarte puține lucruri s-au schimbat de atunci în peisaj." Capone locuiește pe Ponza, insula vecină și punctul de plecare spre Palmarola, pe care o vizitează regulat — uneori își lasă chiar fiul adolescent acolo, pentru un weekend de camping sălbatic alături de prieteni. Potrivit lui, insula a rămas nelocuită de-a lungul întregii sale istorii: „Palmarola a fost mereu o insulă pustie, iar asta o face specială. Romanii antici au folosit-o ca punct strategic de observație maritimă pentru flota lor imperială, dar nu au colonizat-o niciodată."
Proprietate privată, moștenire din secolul al XVIII-lea
Proprietatea asupra insulei datează din secolul al XVIII-lea, când familiilor napolitane trimise să colonizeze Ponza li s-a permis să împartă Palmarola între ele. Astăzi, insula rămâne proprietate privată, împărțită în numeroase parcele deținute de familii stabilite în continuare pe Ponza. Sus, pe stânci, mici peșteri au fost transformate în locuințe private simple, unele vopsite alb-albastru. Pescarii le foloseau, istoric, drept adăpost pe timp de furtună, iar mulți proprietari continuă să le țină aprovizionate cu provizii, pentru cazul în care vremea îi împiedică să se întoarcă pe Ponza.
Un ritual sacru, transmis din generație în generație
O mică biserică albă, dedicată Sfântului Silveriu, se ridică pe o coloană de stâncă din mare. Silveriu, papă din secolul al VI-lea, a fost exilat pe Palmarola și se crede că a murit acolo. În fiecare lună iunie, pescarii navighează din Ponza spre Palmarola pentru sărbătoarea Sfântului Silveriu, aducând flori la capelă și purtând în procesiune, pe apă, o statuie din lemn a sfântului. Participanții urcă pe rând treptele abrupte săpate în stâncă, până la nișa cea mai înaltă, unde se află altarul principal, pentru a se ruga și medita.
„E un ritual sacru. Ne rugăm lui în fiecare zi", spune Capone. „Mulți bărbați din Ponza, ca și mine, poartă numele sfântului, care este patronul nostru. Credem că spiritul lui încă locuiește în apele Palmarolei." Legendele locale povestesc despre marinari prinși în furtuni care s-au rugat Sfântului Silveriu și au fost salvați. „O apariție a sfântului, ridicându-se din valuri, i-a salvat, călăuzindu-i pe marinari înapoi, în siguranță, spre Palmarola, unde au supraviețuit săptămâni întregi în adăposturile din grote", mai povestește Capone.
Citește și: Pleci în Grecia? Iată cele 6 baruri care au intrat în topul celor mai bune din Europa
Citește pe Antena3.ro
