Din materialul video se vede cum părintele Calistrat se duce către femeie, pe un fundal generalizat de vociferări, și o lovește extrem de puternic, aceasta pierzându-și echilibrul, conform Libertatea.
Pe fundal, se aude vocea unei femei care îl apostrofează pe părinte pentru gestul făcut. „Cum puteţi să faceţi aşa ceva?”, se aude vocea unei femei.
Poliția din Iași deja anchetează acest incident, care s-a petrecut în seara zilei de 9 noiembrie. Două femei au depus plângere împotriva preotului Calistrat.
„La data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Iași au fost sesizați de către o femeie despre faptul că atât ea, cât și sora sa au fost agresate de către un bărbat, în timp ce se aflau la un lăcaș de cult. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, potrivit Antena 3.
Şefa UPU de la Spitalul de Urgenţă "Sf. Spiridon", Diana Cimpoeşu, a precizat că cele două femei s-au prezentat la Secţia de Urgenţă, unde au declarat că au fost agresate de către un bărbat. Au fost evaluate de medici, diagnosticul fiind "agresiune, declarativ" şi "traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conştienţă, de asemenea declarativ".
La rândul său, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a precizat că nu este nicio plângere depusă la instituția lor și nici vreo anchetă în curs la Inspecția Bisericească.
Părintele Calistrat este cunoscut la nivel național sfaturile pe care le dă enoriașilor, îndemnurile sale fiind nu numai din sfera bisericii.
La debutul pandemiei COVID-19, preotul le recomanda credincioșilor să facă gargară cu apă și sare, să folosească apoi agheasmă, țuică și albastru de metil pentru a nu se infecta cu virusul.
Părintele Calistrat, acuzat de două femei că le-a bătut. Poliţia cercetează cazul