Jurnalul.ro Ştiri Locale Carne tocată expirată din noiembrie 2022, într-un centru pentru vârstnici din Argeș

Carne tocată expirată din noiembrie 2022, într-un centru pentru vârstnici din Argeș

de Redacția Jurnalul    |   

Carne tocată expirată din noiembrie 2022 a fost găsită într-un centru pentru vârstnici din Argeș.

În cea de-a doua zi de controale în Argeș au fost date 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de 462.200 de lei.

Trei unități din cele 12 controlate au fost amendate pentru desfășurarea activităților tip cantină în unități neaprobate sanitar veterinar. Toate sunt centre pentru vârstnici și amenzile se ridică la 40.000 lei, anunță Radu Perianu, prefectul județului Argeș. Din cele 3 centre amendate pentru cantină, două sunt private și unul este public.

De asemenea, comisia de control a găsit într-o altă locatie, carne tocată de porc expirată din noiembrie 2022.

Cu o zi mai devreme, un azil de vârstnici din Argeș a fost amendat cu 60.000 de lei și a fost închis. Nu avea suficienți angajați, băi, iar camerele erau cu igrasie și tâmplărie deteriorată. Din 12 centre controlate, 10 aveau probleme.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: vârstnici centre
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri