Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Cercetătorii au deslușit relația dintre obezitate și depresie

Cercetătorii au deslușit relația dintre obezitate și depresie

Cercetătorii au descoperit că obezitatea poate provoca depresie, iar efectele sunt în general psihologice, conform The Guardian.

În timp ce studiile anterioare au ajuns la concluzia că oamenii obezi sunt predispuși depresiei, era neclar dacă depresia crește greutatea ori invers.

Acum, în cel mai mare studiu de acest gen, experții spun că variațiile genetice legate de o greutate corporală mare pot duce la depresie. Acest efect este mai puternic la femei decât la bărbați. Mai mult de atât, ei spun că studiul sugerează că efectul este determinat de factori precum viziunea despre corp.

Profesorul Tim Frayling, co-autor al studiului, de la Universitatea din Exeter spune că „Oamenii care sunt supraponderali sunt mai afectați de depresie. Acesta este, probabil, cel puțin parțial, un efect al greutății corporale ridicate asupra depresiei”.

Oamenii de știință scriu în Jurnalul Internațional de Epidemiologie cum au folosit date ale UK Biobank, o cercetare care a implicat 500.000 de participanți cu vârste cuprinse între 37 și 73 de ani, colectate între 2006-2010.

 

Subiecte în articol: obezitate depresie greutate ridicata
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri