Jurnalul.ro Ştiri Externe Cauza deceselor turiștilor străini din Grecia: Există un tipar comun

Cauza deceselor turiștilor străini din Grecia: Există un tipar comun

de Redacția Jurnalul    |   

Decesul prezentatorului britanic de televiziune Michael Mosley în timpul unei drumeții pe caniculă în insula grecească Symi a provocat consternare pe plan internațional și a tras un semnal de alarmă în legătură cu ceea ce pare să fi devenit un fenomen letal, relatează CNN.

De la începutul verii, Grecia este lovită de un val de căldură, cu temperaturi care depășesc 40 de grade Celsius.

În aceste condiții, sâmbătă, un turist olandez a fost găsit mort pe insula Samos.

A doua zi, cadavrul unui alt turist, american, a fost găsit pe Mathraki, o mică insulă situată la vest de Corfu.

Albert Calibet, un alt american, era încă dat dispărut la ora publicării acestui material.

Calibet plecase într-o drumeție, pe 11 iunie, pe insula Amorgos.

De asemenea, două femei din Franța au dispărut pe insula Sikinos după ce au ieșit la plimbare.

Examinările medico-legale decid, în cele din urmă, dacă există o cauză comună pentru aceste decese.

Elementul comun al deceselor și disparițiilor printre turiștii străini din Grecia

Însă autoritățile îi avertizează pe oameni să nu subestimeze impactul temperaturilor caniculare.

"Există un tipar comun: toți au plecat la drumeție pe fondul temperaturilor ridicate", a declarat Petros Vassilakis, purtătorul de cuvânt al forțelor de poliție din sudul Mării Egee.

Unii oameni de știință spun că valul de decese printre turiștii străini, în condiții de caniculă, în Grecia, are legătură cu efectele puțin studiate ale căldurii extreme asupra corpului uman și, în special, asupra creierului: simptomele cunoscute includ confuzia, alterarea capacității de decizie și a percepției asupra riscurilor.

Cercetările în domeniu încearcă să țină pasul, pe măsură ce schimbările climatice generează valuri de căldură tot mai lungi și mai severe, remarcă CNN.

În mod tradițional, studiile vizează impactul temperaturilor extreme asupra mușchilor, pielii, plămânilor și inimii.

"Pentru mine însă, creierul este cheia tuturor, pentru că este comutatorul principal pentru organism", a declarat pentru CNN dr. Damian Bailey, profesor de fiziologie și biochimie la Universitatea din South Wales.

În creier se reglează temperatura corpului. Hipotalamusul, o mică structură în formă de diamant, acționează ca un termostat pentru a menține temperatura internă a organismului la nivelul de 37 de grade Celsius sau foarte aproape de acest prag.

Atunci când este cald, hipotalamusul activează glandele sudoripare și lărgește vasele de sânge pentru a răcori corpul.

Însă creierul funcționează bine într-o gamă îngustă de temperaturi: chiar și variațiile termice mici îl pot afecta.

Cercetător: Creierul este ca un vehicul Hummer, are nevoie de multe resurse

Mulți oameni sunt familiarizați cu o senzație de lentoare și lenevie într-o zi caldă de vară. Pe măsură ce căldura crește, efectele pot include scăderea fluidelor din organism și diminuarea fluxului de sânge către creier.

Dr. Bailey compară creierul uman cu un vehicul de teren Hummer și subliniază că acesta are nevoie de resurse vaste pentru a funcționa.

Testele pe care acest cercetător le-a efectuat pe voluntari într-o cameră ambientală, unde a ridicat temperaturile de la 21 la 40 de grade Celsius, au arătat o scădere a fluxului de sânge către creier cu aproximativ 9% până la 10%.

"Aceasta este o mare problemă: faptul că nu este suficient combustibil într-un motor care funcționează tot timpul la limita superioară", a conchis Bailey.

Alți cercetători vin cu interpretări similare.

Căldura extremă poate perturba activitatea tipică a creierului, a declarat Kim Meidenbauer, cercetător în neuroștiințe la Universitatea de Stat din Washington

Rețelele cerebrale care, de obicei, le permit oamenilor să gândească în mod clar, să raționeze, să își amintească, să construiască și să formuleze idei, pot fi perturbate în condiții termice extreme, a declarat ea pentru CNN.

Cercetător: Oamenii expuși la căldură sunt predispuși la comportamente impulsive

Devine mai greu să iei decizii complexe, cum ar fi calea ce trebuie urmată într-o drumeție. Aparent simplă, o astfel de hotărâre implică evaluarea mai multor factori.

Există, de asemenea, dovezi care indică faptul că oamenii sunt mai predispuși să ia decizii riscante și să se angajeze în comportamente impulsive atunci când sunt expuși la căldură, a adăugat Meidenbauer.

O percepție alterată a riscului împreună cu o funcție cognitivă afectată pot avea consecințe foarte grave.

"Nu este vorba doar despre disconfort termic și arsuri solare. E vorba despre (situații) potențial amenințătoare la adresa vieții, cum ar fi luarea unor decizii proaste, cu judecata întunecată", a explicat ea.

Cercetătoarea recunoaște că oamenii de știință abia încep să deslușească gama de efecte pe care căldura le are asupra creierului omenesc.

"Înțelegerea noastră este, într-adevăr, destul de redusă. Este o necunoscută majoră în acest moment", a arătat Kim Meidenbauer.

Unii oameni sunt mai vulnerabili decât alții la căldura extremă

Unii oameni sunt mai vulnerabili la căldură decât alții.

Persoanele în vârstă, în special cele peste 65 de ani, sunt mai expuse riscului, deoarece corpul lor nu se termoreglează întotdeauna în mod corespunzător.

Persoanele care au dispărut în Grecia aveau, toate, vârste de cel puțin 50 de ani.

Copiii foarte mici și femeile însărcinate se confruntă, de asemenea, cu un risc ridicat, la fel ca și cei cu afecțiuni preexistente, inclusiv bolile psihice.

Însă nu e nevoie de o boală preexistentă pentru ca riscul letal să se declanșeze pe caniculă.

În 2016, o echipă de oameni de știință a urmărit 44 de studenți în timpul unui val de căldură în Boston și a constatat că cei care nu aveau aer condiționat au înregistrat scăderi semnificative ale performanțelor cognitive.

O persoană în plină formă, care înțelege pericolele și are acces la multă apă, tot își riscă viața, dacă decide să plece într-o drumeție la temperaturi foarte ridicate, potrivit specialiștilor.

Modalități de protecție pe caniculă extremă

Există lucruri pe care oamenii le pot face pentru a se proteja și pentru a reduce riscul letal în condiții de extreme termice, spun experții.

Astfel, trebuie evitate exercițiile fizice în cele mai fierbinți momente ale zilei.

Purtarea de haine lejere și aplicarea de pungi de gheață pe cap și gât pot fi, de asemenea, de ajutor.

Consumul de apă este vital, și nu doar atunci când este declanșat de sete.

Dr. Damian Bailey avertizează că este important să nu se ajungă în punctul în care organismul pierde lichide mai repede decât le poate asimila.

Experții recomandă, de asemenea, consumul de băuturi cu electroliți, care pot ajuta la înlocuirea unora dintre fluidele pierdute prin transpirație, precum și folosirea unor aplicații de localizare pe telefonul mobil, pentru ca apropiații să știe în permanență unde vă aflați.

Va fi nevoie de timp pentru a desluși cauzele exacte ale deceselor turiștilor din Grecia, dar există o lecție care poate fi, totuși, învățată în avans din aceste tragedii.

"Nu contează cât de inteligent ești sau cât de în formă crezi că ești: dacă ieși afară la temperaturi de peste 40 de grade Celsius, ești în pericol", a concluzionat dr. Bailey.

Sursa: Antena3/CNN

Subiecte în articol: turisti straini grecia disparitii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri