Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Cercetătorii UMF Târgu Mureş studiază o terapie preventivă împotriva instalării demenţei în urma unui atac vascular cerebral

Cercetătorii UMF Târgu Mureş studiază o terapie preventivă împotriva instalării demenţei în urma unui atac vascular cerebral

O echipă din cadrul Centrului Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice (CCAMF) al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş studiază, în cadrul unui proiect în valoare de peste 8,8 milioane de lei, un potenţial tratament care să poată preveni instalarea demenţei, despre care specialiştii susţin că apare frecvent după un atac vascular cerebral ischemic. 

Proiectul "Terapii ce vizează proteina C reactivă pentru prevenirea demenţei asociate cu atacul  vascular cerebral ischemic (SAD-CRP)" a câştigat o finanţare de 8.856.131,39 lei prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (ANCS), din care 2% este contribuţia UMF Târgu Mureş şi urmează să fie implementat în următorii patru ani. 

Directorul de proiect, prof. dr. Mark Anthony Slevin, de la Manchester Metropolitan University, şi dr. Olah Peter de la UMF Târgu Mureş au arătat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că prin acest proiect se doreşte dezvoltarea unui model terapeutic modern, neinvaziv, care să reducă substanţial incidenţa şi severitatea instalării demenţei în urma unui accident vascular cerebral ischemic. 

Potrivit celor doi, pentru atingerea acestui rezultat se vor desfăşura activităţi de cercetare experimentală realizate în laborator, pe model murin şi model canin. 

Activităţile de cercetare vor avea loc în laboratoarele Centrului avansat de cercetări medicale şi farmaceutice şi în cadrul Bazei experimentale a UMF, care va fi dotat cu echipamente specifice pentru experimentele pe model murin, echipamente pentru analize de imunohistochimie şi consumabilele necesare, reactivi şi substanţe. 

"Sperăm ca acest proiect să deschidă noi direcţii de cercetare în cadrul UMF Târgu Mureş, suntem orientaţi spre viitor, vizând bolile neurodegenerative şi neuroinflamatorii", a arătat dr. Olah Peter, care a precizat că în lume există extrem de puţine cercetări pe aceste domenii. 

Echipa de implementare a proiectului este formată din 7 posturi de cercetare, 7 posturi de personal auxiliar, 4 doctoranzi şi 4 post doctoranzi, plus o echipă de management. 

Rectorul UMF Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a arătat că inclusiv prin acest proiect Centrul Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice va ajunge în curând să funcţioneze cu maximă eficienţă, prin atragerea de specialişti din afara UMF, precum şi oameni din interiorul universităţii. 

"Ne-am asumat, mai ales la începutul acestui mandat - noi ca şi administraţie a Universităţii - o punere pe prim-plan a activităţii ştiinţifice în universitate, identificând punctele slabe şi punctele bune pe care le avem. În acest moment aş spune că punctual forte este acest Centru Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice (CCAMF) al Univeristăţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. Pot să spun fără nicio ezitare că mai uşor a fost demersul al depunerii, câştigării acestui proiect şi apoi construirea lui într-un ritm mai alert. A fost prin comparaţie mai abordabil, pentru că aveam toate pârghiile în mână, administrative vorbind, decât a doua parte a acestui demers extreme de complex, de a-l face funcţional, de a-l transforma dintr-un muzeu frumos într-o instituţie care să fie activă, să producă şi de care toţi să ne bucurăm. Acest lucru a însemnat la început o serie de decizii administrative, unele luate în consens cu strategia de dotare a universităţii, altele care au legat finanţările universităţii, promovările pe posturile didactice de proiecte care urmau să se deruleze în acest centru. În egală măsură au contat relaţiile internaţionale pe care le-am avut şi pe care am căutat să le dezvoltăm, astfel încât acest centru şi cei care lucrează aici să fie în interiorul unei reţele de cercetare care să fie funcţională, în care să contăm şi noi alături de alţii", a precizat rectorul UMF Târgu Mureş. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri