Astăzi se împlinesc 30 de ani de la cel mai mare accident nuclear din istorie. La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl, ca urmare a unei manevre greşite din timpul unui test de siguranţă. Deflagraţia a poluat atmosfera cu 10 tone de materiale radioactive. Zona din jurul fostei centrale nucleare din nordul Ucrainei este izolată de atunci, însă specialiştii avertizează că va fi contaminată încă 3.000 de ani. Numărul total al victimelor este estimat între câteva sute de mii şi milioane.