Bănuiesc că nu la asta s-a gândit când și-a exersat discursul de la București, dar Donald Tusk a reușit să facă un lucru inimaginabil de 33 de ani încoace: ca dinamoviștii să zâmbească mândri când aud pilde izvorâte din succesul Stelei de la Sevilla. Știu eu vreo doi și mi-e clar că nu i-a emoționat numele lui Tristan Tzara! Bine, nici dacă ar fi avut echipa de documentariști de la Departamentul de Stat American nu reușea Tusk să găsească vreo pildă de succes din istoria celor de la Dinamo (știu că nu e așa, scuze, glume de stelistă din bunic în nepoată), dar faptul e remarcabil în sine.
Memorabil și remarcabil e tot discursul chiar și la câteva zile după susținerea lui și chiar dacă între timp am „descoperit” că Donald Tusk a mai folosit și-n alte țări schema cu pildele locale și susținerea alocuțiunii în limba țării gazdă. Și? Schimbă asta vreo virgulă din ce a spus la Ateneu? Sincer, dezamăgirea ce a însoțit „marea” descoperire spune mai multe despre noi decât despre Tusk. Polonezul este om politic de meserie, obișnuit să acționeze sub presiune permanentă - credeți că e ușor să fii premierul unei țări ca Polonia timp de 7 ani, adică două cicluri electorale consecutive? -, șabloanele fac parte din arsenalul politicienilor de top. Șabloanele înseamnă respect pentru gazde, te pregătești pentru întâlnire, nu gândești precum destui politicieni români, citez „eh, le arunc niște vorbe, acolo!”. Dezamăgirea noastră vorbește mai mult despre oamenii politici de la noi mult prea goi în vorbe și gânduri, dar extrem de imprevizibili și nesiguri în acțiuni, dar și despre interesul nostru în salturi pentru Uniune.
Avem atât de mult ghinion, încât suntem chiar norocoși. În ultimii ani, nicio țară la preluarea președinției nu a avut atmosfera internă pe care o respirăm noi - nu că alte țări n-ar avea tensiuni interne, au, cum să nu, dar parcă mai mici - și nicio altă țară nu avea atâtea provocări continentale dacă nu de rezolvat, măcar de stăpânit. Poate că ne trebuia ceva ce pare mult peste puterile noastre ca să ne trezim, adunăm și comportăm ca o națiune. De aia, pilda Stelei, chiar și așa șablon, a fost inspirată. Și atunci, ca și acum, credeam că toată lumea are ceva cu noi.
Dincolo de pildele din sport și citatele din filozofi și poeți, eu o să citez dintr-un politician. Tusk pe numele lui. „Depinde acum de România dacă și în ce fel Europa va depăși provocările viitorului. Depinde numai de dumneavoastră dacă politica românească va fi pentru Europa un exemplu bun sau un avertisment sever”.
Hai să facem și noi ceva inimaginabil! Să fim europeni!