''Argumentele mele sunt acelea că toate demersurile PNL sunt în grafic, Guvernul va da răspuns săptămâna viitoare, Curtea Constituţională va da în termen răspunsul, iar românii se vor bucura de ceea ce au cerut: să voteze în două tururi de scrutin primarii de localităţi'', a spus duminică, într-o conferinţă de presă, deputatul PNL Cezar Preda.
Potrivit acestuia, ''procedura este deja declanşată''. ''Se va vota în două tururi indiferent ce ar mai face şi pe cine ar mai ameninţa PSD. (...) Toate zbaterile acestea, toate înţelegerile pe sub masă şi toate ameninţările pe care PSD le face arată un Dragnea disperat, arată un Dragnea care nu mai ştie cum să procedeze, însă procedura este declanşată şi ceea ce trebuiau ei să facă şi nu au făcut i-au adus în situaţia aceasta, pentru că, dacă era înţelegere şi făceam ceea ce a cerut societatea, nu mai era tema aceasta şi toată lumea era liniştită'', a susţinut Preda.
Sursa - Agerpres