Jurnalul.ro Sport Fotbal intern CFR Cluj: Ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte!

CFR Cluj: Ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte!

de Redacția Jurnalul    |   

FCSB și CFR Cluj s-au confruntat joi seara pe Arena Națională, într-o restanță din etapa a 9-a a Superligii, ardelenii având câștig de cauză, scor 0-1 (0-0), după un meci cu două reprize diametral opuse, după aspectul jocului. Clujenii egalează la puncte pe Farul Constanța și sunt pe locul 2.

Prima repriză a fost una anostă, cu un total de 3 șuturi spre ambele poarți, dar cu o ușoară dominare teritorială a gazdelor, elevii lui Dan Petrescu jucând în mod evident pe cartea contraatacului.

Repriza secundă a fost mult mai dinamică, cu ocazii mari de gol de ambele părți. Prima ratare a venit la șutul lui Edjouma, parada lui Scuffet salvând oaspeții de la primirea primului gol. CFR a ripostat, când după o centrare a lui Deac, din lovitură liberă, Boateng a trimis cu capul peste poartă.

Peste doar un minut, Cordea a șutat pe lângă poarta ardelenilor din poziție bună.

În minutul 63, o nouă lovitură liberă executată de Deac ajunge la Manea, a cărui execuție e respinsă in extremis de Vlad. Manea trimite din nou spre poartă, dar Tamm respinge.

Deac și Manea produc următoarea mare ocazie, cu același Vlad în prim plan, reușind o paradă salvatoare.

Ardelenii continuă ofensiva, Vlad refuzându-le din nou golul, după ce a respingâns în bară lovitura de cap a lui Yuri.

În minutul 69, tot după o fază fixă, Janga a marcat din fața porții, trimițând în plasă o minge respinsă de Vlad, la lovitura de cap a lui Yuri (0-1).

FCSB a replicat energic, Coman ratând cea mai mare ocazie a gazdelor, singur în careu cu Scuffet, care a respins cu piciorul.

Edjuma ajunge și el în poziție de finalizare, de la circa 10 metri, după o combinație frumoasă cu Șut, dar Yuri se opune și mingea iese în corner, peste poartă.

Miculescu are o tentativă de a-l surprinde pe Scuffet, cu un șut din afara careului, dar portarul oaspeților reține (min. 88).

Duelul Miculescu – Scuffet se repetă în cel de a-l treilea minut suplimentar de joc, portarul italian fiind din nou la post.

CFR Cluj s-a impus în cele din urmă, scor 0-1 (0-0) și a egalat la puncte liderul Farul Constanța. Ardelenii rămân doar pe locul 2, din cauza golaverajului mai slab.

FCSB ocupă locul 4, cu 35 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova, dar cu golaveraj mai bun.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cfr cluj fcsb superliga
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri