Jurnalul.ro Ştiri Observator CFR: Locomotiva unui tren Regio a deraiat

CFR: Locomotiva unui tren Regio a deraiat

Locomotiva trenului R3501, care circula pe relaţia Braşov-Mediaş, a deraiat sâmbătă dimineaţă între staţiile Augustin şi Racoş, judeţul Braşov, circulaţia trenurilor desfăşurându-se în prezent pe firul II, anunţă reprezentanţii CFR SA.

"În această dimineaţă, în jurul orei 7:45, locomotiva trenului R 3501 a deraiat de trei osii, între staţiile Augustin - Racoş, pe firul I. Trenul circula pe relaţia Braşov - Mediaş. Cei 6 călători aflaţi în tren au fost preluaţi de trenul IR 1745, care circula pe ruta comună. Traficul feroviar în zonă nu este închis, trenurile circulă pe firul II.
La faţa locului se va interveni, pentru repunerea osiilor pe şină, cu un tren de ajutor cu vinciuri. Cauzele producerii acestui incident feroviar vor fi stabilite de comisia de anchetă", au precizat reprezentanţii CFR SA.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri