Francezii de la Alstom, nemţii de la Siemens şi chinezii de la Qingdao Sifang îşi dispută un contract de aproape 1 miliard de euro.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a primit oferte, de la cele trei grupuri, la licitaţia pentru achiziţia de trenuri noi, destinate inclusiv CFR Călători. Procedura a fost lansată la 3 aprilie 2019, valoarea maximă estimată a contractului fiind de 4,56 miliarde de lei.
Licitaţia pentru achiziţia de material rulant nou vizează iniţial 40 de trenuri electrice regionale RE-R, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice.
Noile rame vor circula cu viteză maximă de 160 km/h. Competitorul trebuie să facă dovada că în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii trei ani, a furnizat minim 40 produse similare și a asigurat servicii de mentenanță ale ramelor electrice în valoare de minim 24 milioane de euro fără TVA.