Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Chef Richard Abou Zaki a câștigat amuleta în edița de ieri seară Chefi la cuțite

Chef Richard Abou Zaki a câștigat amuleta în edița de ieri seară Chefi la cuțite

de Redacția Jurnalul    |   

Ieri seară, jurații Chefi la cuțite s-au confruntat cu o provocare pentru amuletă care i-a încurajat să riște, în ciuda faptului că invitatul la degustare este cunoscut pentru gusturile lui tradiționale: au avut de pregătit cel mai cremos risotto, dar alegerea ingredientelor secundare a cântărit mult la degustarea făcută de Nea Marin. Victoria i-a revenit lui Chef Richard, care și-a adăugat în arsenal o amuletă, venită la pachet cu 5 puncte foarte prețioase.

Chef Richard a avut curajul să experimenteze în întrecerea culinară de aseară, preparând un rissotto dulce, cu aromă de tiramisu – și a câștigat. Pe următorul loc s-a clasat Chef Orlando, cu 4 puncte, iar Chef Sautner și Chef Popescu au primit 3, respectiv 2 puncte. Astfel, până acum, Chef Sautner conduce clasamentul cu 30 de puncte acumulate în luptele pentru amuletă, urmat de Chef Orlando și Chef Richard, fiecare cu 29 de puncte, iar Chef Ștefan se situează pe ultimul loc, cu 24 de puncte. Cât privește amuletele, Chef Sautner și Chef Richard au fiecare câte trei, iar Chef Orlando și Chef Ștefan, câte una. Dar orice se poate întâmpla săptămâna viitoare, când clasamentul poate fi dat peste cap în ultimele trei lupte pentru amuletă ale acestui sezon. Presiunea va fi uriașă, întrucât punctajul total va fi criteriul în funcție de care se va decide care sunt cei trei Chefi care își vor alcătui echipe.

          Tot ieri seară jurații s-au întâlnit cu două echipe extrem de competitive, dornice să-și testeze priceperea în bucătăria Chefi la cuțite: Laura Giurcanu și Sânziana Negru au pregătit ceviche, iar Aris și Alexia Eram le-au preparat Chefilor quiche lorraine, o rețetă tradițională franțuzească. Deși nu vor concura în competiția culinară, cele două echipe și-au încheiat vizita la Chefi la cuțite încântate de verdictele primite. Săptămâna viitoare, audițiile pe nevăzute continuă cu povești fascinante, iar jurații se luptă pentru ultimele trei amulete puse la bătaie de Irina Fodor și pentru prețioasele puncte care asigură privilegiul alcătuirii unei echipe.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri