Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Chef Richard Abou Zaki: „Lunile de vară sunt cele mai grele pentru mine. Am un program foarte încărcat, dar îmi place enorm ceea ce fac”

Chef Richard Abou Zaki: „Lunile de vară sunt cele mai grele pentru mine. Am un program foarte încărcat, dar îmi place enorm ceea ce fac”

de Redacția Jurnalul    |   

După prima parte a filmărilor pentru sezonul 14 Chefi la cuțite, Chef Richard Abou Zaki a revenit în Italia, fiind extrem de implicat în activitatea celor cinci restaurante din portofoliul său. Astfel, juratul celui mai apreciat cooking show din România mărturisește că vara nu are concediu, acesta fiind unul dintre sacrificiile asumate în numele pasiunii sale pentru bucătărie.

”Lunile de vară sunt cele mai grele pentru mine. Restaurantele mele sunt situate în zona mării, așa că vara este perioada de vârf, iar eu trebuie să mă asigur că totul merge bine în fiecare dintre ele. Cu atât mai mare provocarea să fiu conectat la întreaga activitate când sunt la filmările pentru Chefi la cuțite. În plus, când sunt plecat la filmări nu-mi mai văd familia, dar ai mei mă înțeleg. Știu cât de pasionat sunt de munca mea și câte sacrificii fac pentru ei, dar și pentru parcursul meu profesional. Pentru că fiecare succes se obține cu sacrificiu și cu muncă grea. Acum sunt în pauza filmărilor pentru Chefi la cuțite, dar nu am timp pentru concediu – fiindcă în bucătăriile mele motoarele sunt turate la maximum, așa cum vă povesteam. E o viață complexă, frenetică, însă e ceea ce mi-am dorit și vreau să dau în continuare totul pentru a obține cele mai bune rezultate. Știu că, pentru a le avea, trebuie să menții ritmul, să muncești din greu, să nu te pierzi niciodată”, a declarat Chef Richard Abou Zaki.

          ”Relaxarea pentru mine, în perioada asta, înseamnă să petrec două ore dimineața cu soția și fiica mea, Carlotta. Ne plimbăm pe plajă, apoi eu plec la restaurante. Marțea e singura zi în care am puțin timp liber și atunci... îmi place să mă relaxez tot la un restaurant fine dining, să savurez un preparat aparte și să beau un vin bun”, a mai mărturisit juratul Chefi la cuțite, care în această perioadă a primit în Italia vizita lui Chef Alexandru Sautner. ”Am fost foarte bucuros că Alex a venit în vizită la mine împreună cu familia lui și au stat două zile. A văzut toate restaurantele: Opera, Retroscena, Sombrero, Shark, Controluce. A fost foarte interesant să discutăm despre diferențele dintre business-urile noastre. Fiecare restaurant are identitatea lui... Când a plecat, Alex mi-a spus că nu-i vine să creadă cât de multe lucruri am făcut în doar două zile. Când îmi trec pragul un coleg de la Chefi la cuțite sau clienți, în general, din România, sunt atât de fericit și mândru, pentru că știu că fac atâția kilometri ca să vadă locurile mele. Mă emoționează când văd români care vin să mă cunoască și să mănânce în restaurantele mele, ca să înțeleagă mai bine tot ce transmit eu la Chefi la cuțite. Asta e puterea televiziunii pentru mine: să transmită rapid mesajul meu despre arta culinară, care altfel s-ar răspândi greu și nu ar ajunge la un public atât de mare”, a adăugat Chef Richard Abou Zaki, care se va întoarce curând în România pentru a continua filmările sezonului 14 Chefi la cuțite.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri