Jurnalul.ro Ştiri Externe Chile: 11 foşti militari, condamnaţi pentru că au incendiat doi tineri în timpul dictaturii lui Pinochet

Chile: 11 foşti militari, condamnaţi pentru că au incendiat doi tineri în timpul dictaturii lui Pinochet

Unsprezece militari au fost condamnaţi la pedepse între trei şi 10 ani pentru moartea unui fotoreporter şi tentativă de omor în cazul unei studente, care au fost incendiaţi în cursul unei manifestaţii în timpul dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990), relatează vineri AFP.

Trei foşti ofiţeri, Julio Castaner, Ivan Figueroa şi Nelson Medina Galvez, recunoscuţi drept ''autorii acestor crime'', au fost condamnaţi la 10 ani de închisoare, potrivit unei hotărâri judecătoreşti emise joi. Ceilalţi opt militari au fost inculpaţi pentru 'complicitate'' şi condamnaţi la trei ani de arest la domiciliu. Alţi doi acuzaţi au fost achitaţi.

Potrivit hotărârii judecătoreşti, militarii ''i-au stropit cu benzină pe cei doi tineri şi le-au dat foc. Îmbrăcămintea celor doi tineri a ars şi ei s-au ales cu arsuri pe o mare parte din corp''.

Fotoreporterul Rodrigo Rojas a decedat după patru zile, în timp ce Carmen Quintana, în prezent profesoară la universitate, a supravieţuit atacului cu arsuri de peste 60 % din suprafaţa corpului.

Statul chilian va trebui să acorde despăgubiri familiei lui Rojas şi dnei Quintana în valoare de 680.000 de dolari.

În perioada faptelor, cazul a provocat rumoare în SUA, unde trăia Rodrigo Rojas. El se afla în vacanţă în Chile când a murit.

Acum patru ani, Washingtonul a declasificat documente referitoare la perioada dictaturii chiliene în care se arăta că Pinochet i-a acoperit pe cei responsabili de moartea fotoreporterului.

Dictatura chiliană a provocat moartea a peste 3.000 de persoane şi alte 38.000 au fost torturate, potrivit estimărilor oficiale. Pinochet a murit pe 10 decembrie 2006 fără să fie condamnat.

AGERPRES

Subiecte în articol: chile pinochet condamnare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri