Jurnalul.ro Ştiri Externe China va controla transferurile de tehnologie în afara ţării

China va controla transferurile de tehnologie în afara ţării

Autorităţile chineze au anunţat o nouă directivă care va face mai dificil transferul către companii străine al drepturilor de proprietate intelectuală chinezeşti.

 

Astfel, persoanele fizice şi companiile chineze vor trebui să obţină avizul Beijingului înainte de a transfera drepturile de proprietate intelectuală pentru circuite imprimate, programe de calculator şi noi culturi de specii vegetale, a precizat executivul chinez.

"Aplicarea acestei directive este o măsură importantă de apărare a securităţii naţionale", a menţionat pentru cotidianul China Daily un responsabil al Biroului chinez pentru proprietatea intelectuală, Zhang Zhiceng. Acesta a subliniat că noile măsuri sunt conforme practicilor internaţionale, evocând "sistemele de autorizare similare din Uniunea Europeană şi Japonia".

Săptămâna trecută, preşedintele american Donald Trump a evocat adoptarea de măsuri punitive împotriva importurilor chineze, pentru a pune capăt "furturilor", aşa cum s-a exprimat el, de proprietate intelectuală pentru care se face responsabilă China. Iniţiativa sa a făcut să reînvie spectrul unui război comercial între primele două puteri economice mondiale. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri