Jurnalul.ro Ştiri Externe China: Meng Hongwei, fost şef al Interpol, a fost condamnat la peste 13 ani de închisoare pentru corupţie

China: Meng Hongwei, fost şef al Interpol, a fost condamnat la peste 13 ani de închisoare pentru corupţie

Chinezul Meng Hongwei, fost şef al Interpol, a fost condamnat marţi la 13 ani şi şase luni de închisoare pentru corupţie, transmit AFP şi Reuters.

Meng Hongwei (65 de ani), fost viceministru chinez al securităţii publice, va trebui să plătească şi o amendă de 2 milioane de yuani (aproximativ 260.000 de euro), a anunţat Tribunalul popular intermediar nr.1 din Tianjin (nordul Chinei).

La 7 octombrie 2018, Meng Hongwei şi-a anunţat demisia de la conducerea Interpol, după ce soţia sa alertase autoritățile, în ziua precedentă, în legătură cu dispariţia lui cu 11 zile în urmă în China.

A doua zi după demisia lui Meng, comunicată prin e-mail organizaţiei cu sediul la Lyon (estul Franţei), Ministerul Securităţii Publice chinez a anunţat că acesta „a acceptat mită şi este suspectat că a încălcat legea”, fără a oferi alte precizări.

În funcţia de preşedinte al Interpol a fost ales, pe 21 noiembrie 2018, sud-coreeanul Kim Jong-yang, având un mandat de doi ani.

AGERPRES

Subiecte în articol: sef al Interpol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri