Jurnalul.ro Ştiri Externe China respinge acuzaţiile SUA şi consideră că Washingtonul e responsabil de conflictul din Ucraina

China respinge acuzaţiile SUA şi consideră că Washingtonul e responsabil de conflictul din Ucraina

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia de la Beijing a respins, luni, acuzaţiile Washingtonului privind furnizarea de sprijin Rusiei pentru invazia militară în Ucraina şi a transmis că Statele Unite sunt responsabile de izbucnirea conflictului militar şi de întreţinerea acestuia.

În urmă cu câteva zile, Preşedinţia Statelor Unite a acuzat că unele companii chineze sunt suspectate că furnizează Rusiei asistenţă neletală. "Statele Unite vor continua să comunice Chinei implicaţiile sprijinului material acordat Rusiei", a afirmat Karine Kean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Beijingul a respins luni acuzaţiile Washingtonului. "China nu va turna niciodată gaz pe foc şi, cu atât mai puţin, nu va exploata criza", a afirmat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe.

"Statele Unite sunt la originea izbucnirii crizei din Ucraina şi sunt principalul factor care o alimentează", a acuzat oficialul chinez, citat de cotidianul Le Monde şi de postul de televiziune ZDF.

"Respingem acest şantaj fără fundament şi nu vom asista pasivi în timp ce Statele Unite aduc atingere drepturilor şi intereselor legitime ale companiilor chineze", a atras atenţia oficialul chinez.

Relaţiile dintre Statele Unite şi China sunt tensionate de mulţi ani din cauza disputelor politice şi comerciale. În acelaşi timp, preşedinţii Joseph Biden şi Xi Jinping au stabilit să coopereze în domenii în care există interese comune.

China a evitat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina şi nu a aplicat sancţiunile impuse de Occident. În schimb, Beijingul a pledat pentru negocieri, a evidenţiat necesitatea respectării suveranităţii ţărilor, în conformitate cu reglemenătile internaţionale, şi a cerut Alianţei Nord-Atlantice să ţină cont de preocupările de securitate semnalate de Rusia înaintea războiul din Ucraina.

Statele Unite, Uniunea Europeană şi Grupul G7 au aplicat sancţiuni masive împotriva Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina şi furnizează sprijin militar, financiar şi umanitar Administraţiei de la Kiev.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: China Rusia Ucraina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri