China intenţionează să impună noi taxe vamale cuprinse între 5% şi 25% la bunuri importate din SUA, în valoare de aproximativ 60 de miliarde de euro, a anunţat vineri Ministerul Comerţului de la Beijing, transmit Financial Times, Reuters şi Bloomberg.
Perioada de implementare a noilor tarife depinde de acţiunile Statelor Unite, a precizat Ministerul Comerţului din China, care nu a explicat ce produse vor fi supuse noilor tarife.
Autorităţile de la Beijing susţin că decizia reprezintă răspunsul la intenţia Washingtonului de a impune taxe vamale de 25% la bunuri importate din China, în valoare de 200 de miliarde de dolari.
În prima săptămână din iulie, SUA şi China, primele două mari economii ale lumii, au introdus reciproc tarife vamale pentru importuri în valoare de 34 miliarde de dolari, Beijingul acuzând Washingtonul că a declanşat cel mai mare război comercial din istorie.