Tensiunea arterială ridicată, cunoscută și sub termenul hipertensiune, este cauzată de obicei de factori genetici și de stilul de viață, iar dacă nu este ținută sub control, poate deveni fatală, conducând la infarct sau accident vascular cerebral. De aceea, foarte mulți oameni iau medicamente care țin tensiunea la un nivel rezonabil. Totuși, nu întotdeauna este nevoie de medicație, mai ales dacă tensiunea este crescută din cauza unor obiceiuri de viață nesănătoase. Iată câteva dintre schimbările pe care ar trebui să le faceți pentru a ține hipertensiunea sub control.
- Țineți-vă greutatea în limitele normale. Greutatea este unul dintre cei mai importanți factori care țin tensiunea sub control. Cu cât greutatea este mai mare, cu atât presiunea în vasele de sânge crește. Un studiu din 2014 a arătat că și creșterile mici în greutate, chiar și cu 5%, duc la creșteri ale tensiunii arteriale, așa că greutatea ar trebui să fie o prioritate.
- Faceți sport regulat. Persoanele sănătoase ar trebui să facă în jur de 150 de minute de sport pe săptămână. Dacă vreți să vă scădeți tensiunea arterială, atunci medicii au o recomandare. Din cele 150 de minute aproximativ 40 ar trebui să fie antrenament intensiv. Ar putea fi orice fel de antrenament, important este să transpirați, să simțiți corpul că lucrează. Poate fi gimnastică, alergare sau chiar mars alert, important este să simțiți că organismul este solicitat.
- Reduceți sarea din alimentație. Toate alimentele pe care le consumăm conțin sare astfel că dacă adunăm consumul de sare, la finalul unei zile, el este de obicei mult mai mare decât cel recomandat. Organizația Mondială a Sănătății recomandă consumul a mai puțin de 5 grame de sare pe zi, iar în România consumul este aproape dublu. Dacă reușiți să reduceți consumul de sare chiar și cu 10-20% veți vedea rezultate, spun medicii.
- Consumați mai multe probiotice. Potrivit studiilor, persoanele care consumă mai multe probiotice, bacteriile sănătoase care se găsesc în iaurt și alte alimente fermentate, au tensiunea sistolică mai scăzută cu 3,6 unități și pe cea diastolică mai scăzută cu 2,4, în comparație cu cei care nu consumă. Cei care aveau tensiunea arterială mai mare de 130/85 au avut parte de cele mai mari scăderi atunci când au consumat probiotice.
- Renunțați la fumat. După pauza la țigară, tensiunea arterială crește. Dar fumatul mai are un efect indirect și mai puțin cunoscut asupra tensiunii: pentru că slăbește capacitatea papilelor gustative de a simți anumite gusturi, veți consuma alimente mai sărate, fără să realizați, iar asta duce din nou la creșterea tensiunii.