Jurnalul.ro Editoriale Cine i-a rupt iar mâna Codruței Kovesi?

Cine i-a rupt iar mâna Codruței Kovesi?

de Dan Constantin    |   

Campania de manipulare declanșată și susținută de dna Codruța Kovesi pentru a bloca acceptarea la CCR a excepției de neconstituționalitate a unui articol de lege s-a încheiat cu un eșec. Judecătorii constituţionali, în unanimitate, au hotărât ca dosarele pentru infracţiunea de abuz în serviciu trebuie susținute cu probe de încălcare a legii. Spaimele apocaliptice ale procurorului-șef al DNA ne lasă acum să înțelegem că asta nu voia de fapt să se întâmple - încadrarea cercetării în limitele legii. Sintagma „în mod defectuos” oferea procurorilor un spațiu larg de subiectivism menit să acopere ceea ce nu puteau documenta cu probe ca o corupție, aduncând poate victorii de etapă, dar și eșecuri în fața judecătorilor. Kovesi nu a suflat un cuvânt când a pornit ofensiva asupra judecătorilor constituționali că speța reclamată era la un dosar al Alinei Bica din serialul de succes ANRP. Miza astfel prezentată ar fi alimentat cu noi suspiciuni cauza conflictului dintre cele două mimoze ale Parchetelor, ceva similar cu ,,războiul chiloților” care a zdruncinat televiziunea publică la începutul anilor 90.

Kovesi, femeia cea mai puternică din România, decorată recent cu Legiunea de Onoare, iese feștelită rău din afacerea ,,abuzului în serviciu”. Dacă se păstra formularea legii, putea chiar intra sub incidența ,,modului defectuos” de exercitare a atribuțiilor, urmând să răspundă pentru că a urmărit să obțină un folos direct de prestigiu din această campanie. Un uncheșel zelos și fără scrupule se găsește mereu dispus să avanseze pe scalpuri de lideri! Rămâne de văzut dacă CSM va răspunde apelului unanim al judecătorilor (minus partenera Livia Stanciu) de a verifica în ce fel acțiunea de presiune a Codruței Kovesi asupra Curții Constituționale a afectat independența sistemului judiciar în ansamblul său. Ar fi un semnal că ne aflăm pe un drum spre normalitate. Dacă nu se simt cu o reacție, măcar un semn de întrebare ar trebui să-și pună membrii CSM și Inspecția Judiciară de ce doar Kovesi și Prună au simțit prăbușirea luptei anticorupție, iar celelalte mari Parchete au urmărit meciul cu CCR din tribună, neavând nicio opinie! Marea manipulare a avut și un efect pozitiv după ce a fost devoalată. I-a scos la lumină nu pe cei care se opun luptei anticorupție, ci în primul rând pe cei care mint la comandă. Mihai Gâdea încheia emisiunea lui de la A3 din 15 iunie cu o întrebare directă: CINE S-A FĂCUT DE RÂS ÎN ACESTE ZILE?

Să iasă un pas în fața frontului!

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri