Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cine sunt responsabilii pentru amenda de 3 milioane de euro aplicată României de UE?

Cine sunt responsabilii pentru amenda de 3 milioane de euro aplicată României de UE?

de Dan Constantin    |   

În 16 iulie 2020, Curtea de Justiție a Uniunii Europene  a decis că România trebuie să plătească o penalizare de 3 milioane de euro pentru întârzierea transpunerii în legislația națională a Directivei privind prevenirea folosirii sistemelor financiare pentru spălarea banilor și finanțarea terorismului. Aplicarea Directivei avea termen limită 26 iunie 2017, dar a fost introdusă într-o lege abia în 11 iulie 2019.

 Ministerul Justiției a difuzat o precizare privind traseul transpunerii în legislația națională a Directivei.

În 31 mai 2018 Guvernul a trimis spre Parlament PROIECTUL DE LEGE. După dezbateri și vot în parlament, legea este atacată  în 31 octombrie 2018 de PNL și USR la Curtea Constituțională. Legea revine , după acceptarea unor elemente de neconstituționalitate la forul legislativ, care o aprobă  în 26 iunie 2019. Președintele trimite spre promulgare Legea 129/2019 în 11 iulie 2019.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri