Cooperarea bilaterală și asupra temelor comune europene și regionale a fost principala temă a întrevederii între premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Parlamentului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil.
Prim-ministrul Ciolacu a apreciat sprijinul Cehiei pentru aderarea României la Spațiul Schengen și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
Aspectele legate de securitatea regională au constituit, de asemenea, o temă a discuțiilor, conform Guvernului.
În acest context, președintele Senatului ceh a salutat ajutorul substanțial acordat de România Ucrainei, inclusiv în ceea ce privește tranzitul de cereale.
Oficialii celor două țări au convenit ca România și Cehia să aibă o voce comună în efortul de a readuce încrederea cetățenilor în valorile democrației și ale statului de drept pentru a diminua tendința populismului prezentă în mai multe state member ale Uniunii Europene.
În cadrul întrevederii, premierul României a subliniat importanța cooperării economice bilaterale, pilon central al relațiilor româno-cehe, în contextul în care, în 2022, volumul total al schimburilor comerciale a atins nivelul record de 6 miliarde euro.
Din partea Guvernului, alături de premier, au participat vicepremierul Marian Neacșu și reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului.
(sursa: Mediafax)