"O spun fără niciun fel de reţinere, din punctul meu de vedere suntem condamnaţi împreună să continuăm acest proiect pentru România. Şi vom vedea votul românilor în ce priveşte alianţa electorală pentru Europa, pentru lista de europarlamentare şi pe urmă ne vom strânge din nou într-o coaliţie şi cred că şi mai determinaţi decât suntem acum să creăm o perspectivă", a spus Marcel Ciolacu.
Acesta a adăugat că până la formarea coaliţiei nu au putut fi respectate toate promisiunile politice, pe fondul instabilităţii la guvernare.
"România şi-a asumat foarte multe lucruri şi o spun fără nicio reţinere: până să facem această coaliţie de guvernare, nu prea ne-am ţinut de cuvânt. Ne-am asumat şi în Iniţiativa celor Trei Mări, relaţia între Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică, acest tronson e parte din acest drum rutier de mare viteză pe care ni l-am asumat. De fapt, aici e şi un mixt între un drum naţional şi un drum expres. În momentul în care există colaborare, există bunăvoinţă, există determinare şi, mai ales, stabilitate politică, fiindcă să nu credeţi că se vor termina vreodată discuţiile între noi ca şi oameni politici, nu se vor termina niciodată", a spus Ciolacu