Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, apel către profesori: E nevoie de implicare în clasă, nu la meditații

Ciolacu, apel către profesori: E nevoie de implicare în clasă, nu la meditații

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul Marcel Ciolacu spune, marți, despre profesori, că „simpla prezența în clasă nu este suficientă!”: „Este nevoie de implicare, în clasă, nu la meditații”. El cere profesorilor „să-și facă meseria, așa cum trebuie să o facă”.

„Cred că mă cunoașteți deja. Sunt omul care își respectă promisiunile. Am discutat cu profesorii, atunci când își strigau nemulțumirile în stradă. Împreună, am găsit soluțiile corecte nu doar pentru a reda demnitatea acestei profesii, dar și pentru a recompensa la adevărata valoare munca depusă în formarea noilor generații. Statul, prin guvernul pe care îl conduc, a înțeles foarte bine cât de importantă este Educația dacă vrem să avem un viitor. Dacă vrem ca România să crească în continuare. De aceea, investițiile masive în infrastructura școlară și în procesul didactic, asigurarea accesului pentru toți elevii, extinderea sistemului de învățământ tehnologic dual au fost prioritare pentru noi”, spune Marcel Ciolacu.

Premierul afirmă că așteaptă și de la reprezentanții sistemului de Educație să întoarcă tot acest efort.

„Nu pentru mine, Marcel Ciolacu, nu pentru Guvernul pe care pentru moment în conduc, ci pentru tinerii români! Simpla prezența în clasă nu este suficientă. Este nevoie de implicare - în clasă, nu la meditații! – și de îndrumare a tinerilor astfel încât, inclusiv din școală, aceștia să plece cu baze solide de cunoștințe și cu un sistem de valori bine definit. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile, sunt perfect conștient și de limitările existente încă în sistemul nostru de învățământ. Le cer însă profesorilor să-și facă meseria, așa cum trebuie să o facă! Și nu am glumit când am spus că noua lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflecta, în mod corect, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar și... performanța. Profesorii care muncesc, care își fac corect meseria, trebuie și vor fi răsplătiți”, încheie Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ciolacu profesori meditatii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri