În plus, el speră ''să se încheie curând şi cu bine conflictele actuale de pe mapamond''.
"Aceasta zi şi semnificaţia ei ne fac să ne readucem aminte cât de importanta este pacea şi să apreciem cu sinceritate că e pace în ţara noastră, un dar nepreţuit, câştigat pentru prezent prin spiritul eroic şi sacrificiul militarilor pe care îi cinstim acum şi cărora le rămânem datori pentru totdeauna cu păstrarea memoriei lor. Pentru că suntem şi cetăţeni ai lumii, sper să se încheie curând şi cu bine conflictele actuale de pe mapamond, încât cu toţii să ne putem dedica oamenilor, valorilor şi lucrurilor pe care le iubim şi în numele cărora luptăm, când spunem că luptăm pentru patrie", a precizat premierul, conform unui comunicat transmis de Guvern.
El a menţionat că România îi onorează, sâmbătă, pe militarii care, alături de camarazi din alte state, s-au implicat în eforturile de menţinere a păcii, combatere a terorismului şi sprijinire a populaţiei în cele mai afectate zone de conflict din lume ale ultimelor decenii.
Ciolacu a explicat semnificaţia acestei zilei, reamintind că pe 11 noiembrie 1918 se punea capăt oficial Primului Război Mondial, iar pe 11 noiembrie 2003 cădea la datorie eroul bihorean Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român care şi-a pierdut viaţa în teatrul de operaţii din Afganistan, ridicat post-mortem la gradul de sublocotenent şi decorat cu Virtutea Militară.
"Gândurile noastre se îndreaptă, în aceste momente, în primul rând spre cei care s-au jertfit în astfel de misiuni, slujind interesele României ca stat membru al ONU, NATO şi UE implicat în menţinerea păcii, securităţii şi stabilităţii internaţionale, dar în acelaşi timp redând speranţa civililor fără apărare prinşi în confruntări. Eroismul şi omenia dumneavoastră nu vor fi uitate, dragii noştri! Îmi exprim respectul deosebit pentru militarii noştri răniţi în teatrele de operaţii, cărora le purtăm toată recunoştinţa pe care o merită şi pentru care statul a luat măsuri să li se acorde sprijinul de care au nevoie, chiar dacă acesta nu va putea recompensa spiritul lor de sacrificiu şi suferinţele prin care au trecut", a precizat Marcel Ciolacu.
Totodată, a transmis un salut veteranilor care s-au întors cu bine din misiunile externe la care au participat.
"Sper să dea mai departe experienţa pe care au câştigat-o şi să le transmită copiilor şi nepoţilor povestea încercărilor cărora le-au ţinut piept, pentru ca ei să se bucure de o Românie sigură, cu prestigiu internaţional şi încredere deplină ca aliat. Nu în ultimul rând, familiilor militarilor români cărora le este dedicată această zi le transmit toate urările de bine şi recunoştinţa", a fost mesajul premierului.