Premierul Dacian Cioloş a anunţat miercuri că, în câteva săptămâni, va exista "un răspuns mai concret" din partea Canadei legat de termenii în care se va proceda la eliminarea vizelor pentru cetăţenii români.
"Am avut o întâlnire bilaterală scurtă dar concisă şi constructivă cu premierul Canadei, Justin Trudeau. După întâlnirea pe care am avut-o la Ottawa, am vrut să văd cum progresează pregătirea pentru eliminarea vizelor pentru călătorii scurte, turistice, pentru românii care doresc să călătorească în Canada. Sunt optimist cu informaţiile pe care le-am primit de la premierul Trudeau. Cred că în câteva săptămâni vom avea un răspuns mai concret despre în ce fel se va face şi în ce termeni se va face acest lucru", a afirmat Dacian Cioloş, la sediul Misiunii Permanente a României pe lângă ONU.