Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloș invită liderii PNL, UDMR și minoritățile naționale la discuții pentru formarea guvernului

Cioloș invită liderii PNL, UDMR și minoritățile naționale la discuții pentru formarea guvernului

Dacian Cioloș, prim-ministru desemnat, invită marți liderii PNL, UDMR și ai minorităților naționale la discuții pentru formarea unui nou guvern. Echipa de negociere a USR este formată din Dan Barna, Anca Dragu, Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu și Ionuț Moșteanu.

„În concordanță cu atitudinea noastră coerentă încă de la momentul alegerilor parlamentare, primul pas este să invităm marți PNL, UDMR și minoritățile naționale la discuții pentru formarea unui nou guvern. Cerem refacerea coaliției în formula ei inițială și așteptăm un gest de reciprocitate din partea foștilor noștri colegi. Sperăm ca în ultimul ceas aceștia să dea dovadă de responsabilitate politică. Am decis în Biroul Național să trimitem invitații oficiale pentru a ne întâlni chiar începând de mâine cu PNL, UDMR și parlamentarii minorităților pentru a discuta reformarea Coaliției de guvernare”, a declarat Dacian Cioloș.

Biroul Național al USR a decis echipa de negociere și este formată din: Dan Barna, Anca Dragu, Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu, Ionuț Moșteanu.

De asemenea, a fost stabilită și echipa care lucrează la programul de guvernare: Cristian Ghinea, Oana Țoiu, Anca Dragu, Claudiu Năsui, Dragoș Pîslaru.

„USR reiterează că cea mai bună soluție pentru România este un guvern USR-PNL-UDMR care să gestioneze pandemia, criza prețurilor la energie și să implementeze PNRR”, potrivit comunicatului USR.

Klaus Iohannis a anunțat, după consultările cu liderii partidelor parlamentare, că l-a desemnat pe Dacian Cioloș să formeze un nou guvern.

„Formațiunile politice au venit cu diferite abordări, cu diferite propuneri, așa cum reprezentanții acestor formațiuni le-au prezentat și opiniei publice. Din toate aceste propuneri, eu am reținut una, pe care o voi și pune în practică, și anume am decis să desemnez pentru poziția de candidat la funcția de Prim-ministru pe domnul Dacian Cioloș”, a spus Klaus Iohannis după consultările de la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor parlamentare.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: dacian ciolos
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri