Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulaţia a fost reluată pe bd. Ferdinand, cu excepţia tramvaielor şi troleibuzelor

Circulaţia a fost reluată pe bd. Ferdinand, cu excepţia tramvaielor şi troleibuzelor

Circulaţia a fost reluată, sâmbătă, pe ambele sensuri ale bulevardului Ferdinand, cu excepţia tramvaielor şi troleibuzelor, informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Pe sensul Avrig către Mihai Bravu autoturismele pot circula pe linia de tramvai, a precizat sursa citată.

Circulaţia a fost deviată, sâmbătă, pe ambele sensuri ale bulevardului Ferdinand, între şoseaua Mihai Bravu şi strada Avrig, ca urmare a unei avarii la o magistrală de apă.

Compania Apa Nova a anunţat că efectuează o lucrare pentru remedierea unei avarii la reţeaua de distribuţie a apei potabile de pe bulevardul Ferdinand nr. 118, sector 2.

"Echipele au intervenit în regim de urgenţă în jurul orei 11,50, fiind luate toate măsurile pentru închiderea tronsonului afectat. Locuitorii din zonă nu sunt afectaţi de lucrările aflate în desfăşurare, alimentarea cu apă potabilă şi preluarea apelor menajere menţinându-se permanent", menţiona Apa Nova. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri