Circulaţia tramvaielor liniilor 1 şi 46 a fost blocată joi dimineaţa, circa 35 de minute, pe sensul spre Pasajul Victoriei, din cauza unui accident rutier produs pe Şoseaua Ştefan cel Mare, în zona Stadionului Dinamo, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Constantin Tobescu.
"La ora 8:45, pe Şoseaua Ştefan cel Mare, în zona Stadionului Dinamo, a avut loc un accident rutier dintre un autoturism şi un pieton, iar din această cauză circulaţia tramvaielor de pe liniile 1 şi 46 a fost afectată spre sensul Pasaj Victoriei. Brigada de Poliţie este la faţa locului pentru măsurători. Tramvaiele nu au fost implicate în accident, dar din păcate nu au pe unde trece. Am luat decizia, pentru a nu rămâne blocate efectiv, să întoarcem tramvaiele în zona Bucur Obor, pe partea care circulă spre pasajul Victoriei", a precizat Tobescu.
Circulaţia tramvaielor a fost reluată în jurul orei 9:20. www.agerpres.ro