Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîțu, despre campania de vaccinare: Valul trei am văzut că a dispărut

Cîțu, despre campania de vaccinare: Valul trei am văzut că a dispărut

Campania de vaccinare a avut rezultate, iar calendarul relaxărilor nu se modifică, spune premierul Florin Cîțu: „Valul trei am văzut că a dispărut”.

„Am prezentat un calendar al relaxărilor: 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ținem de acest calendar. În ședița următoare de guvern ar trebui să avem - cred că ședința o să fie joi sau vineri - măsurile de 1 unie. Dacă este nevoie să ajustăm și pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut și discuții cu cei care sunt afectați direct. Vom îmbunătăți unele măsuri în funcție de aceste discuții”, spune Florin Cîțu.

Premierul precizează că obiectivul campaniei de vaccinare este acela de a elimina pandemia.

„Vedem că avem cifre foarte bune în ceea ce privește reducerea ratei de pozitivare. Campania de vaccinare a avut rezultate. Valul trei am văzut că a dispărut. Numărul de persoane la ATI este acum la 600, a scăzut de la 1.600, numărul persoanelor pozitivate scade în fiecare zi. Nu avem niciun motiv să mergem cu această campanie de relaxare mai departe”, conchide Cîțu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Florin Cîțu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri