Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cîțu promite potop de bani în economie

Cîțu promite potop de bani în economie

de Valentin Gros    |   

Guvernanții ne liniștesc: vom evita recesiunea și vom avea anul viitor o creștere economică puternică. Totodată, ei își iau angajamentul să ajute activitățile productive, pe final de an, într-un ritm de trei ori mai mare decât cel de până acum. Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a făcut un scurt bilanț al sumelor prin care Guvernul afirmă că sprijină mediul de afaceri din România pe durata lui 2020.

 

“Pachetul de susținere a economiei o să depășească, atenție, 7% din PIB până la finalul anului”, a scris Cîțu pe rețeaua de socializare Facebook. Acesta ne spune, apoi, și cât s-a realizat până în prezent. “Deja în primele nouă luni am injectat suplimentar în economie 34,5 miliarde lei (3,2% din PIB)”, precizează șeful de la Finanțe. Un calcul simplu ne arată, astfel, că în ultimele trei luni din 2020, va fi alocată în total o sumă mai mare decât cea primele nouă luni ale intervalului, așadar pe final de an, Executivul va tripla viteza de livrare a banilor către economia reală.

 

Programe de garanții

Cîțu mai promite că la aceste cheltuieli de la buget vor fi adăugate programe de garanții de aproximativ 30 miliarde lei (2,9% din PIB), “bani care ajung în economie prin intermediul sistemului financiar bancar”, fiind garantați de stat.

“Acest program masiv de stimulare a economiei a stopat declinul economiei în 2020 (evităm recesiunea tehnică) și garantează o creștere economică puternică în 2021“, a menționat ministrul Finanțelor.

Recesiunea tehnică presupune două trimestre consecutive de scădere economică. În trimestrul al doilea, Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut cu 12,3% față de intervalul anterior și cu 10,5% în comparație cu perioada similară a anului trecut. Rezultatele pe trimestrul al treilea urmează să fie publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

 

Sumele injectate până acum

Sumele “injectate suplimentar în economie de guvernul PNL”, în perioada ianuarie – septembrie 2020, potrivit lui Florin Cîțu, sunt următoarele:

  • 14,4 miliarde prin măsuri fiscale
  • 250 de milioane lei bonificații la plata impozitului pe profit
  • 3,2 miliarde lei rambursare TVA în plus față de anul trecut
  • 6,9 miliarde lei cheltuieli cu investițiile mai mari decât anul trecut (cea mai mare sumă din ultimii 10 ani și mai mult decât s-a cheltuit în 2016 sau 2017 tot anul)
  • 9,8 miliarde lei cheltuieli legate direct de COVID-19

 

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri