Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă, discuții cu ministrul Agriculturii din Moldova despre fluxurile de alimente

Ciucă, discuții cu ministrul Agriculturii din Moldova despre fluxurile de alimente

Premierul Nicolae Ciucă a discutat joi, la Palatul Victoria, cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova, Vladimir Bolea, despre situația fluxurilor de aprovizionare cu produse agricole și alimente, afectate de agresiunea militară rusă din Ucraina.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea.

Premierul a transmis disponibilitatea Guvernului de a oferi întregul sprijin pentru a gestiona procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva domeniului agriculturii, în contextul în care România rămâne cel mai important avocat al aderării Republicii Moldova la UE.

Totodată, premierul a dat asigurări că România este deschisă să sprijine agricultorii și fermierii din Republica Moldova, afectați de embargoul impus de Rusia, dar care beneficiază de accesul produselor lor pe piața Uniunii Europene.

În cadrul întâlnirii au fost abordate și noi soluții de a procesa produse alimentare ale fermierilor români în Republica Moldova.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Nicolae Ciucă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri