"Eu, ca lider al PNL, doresc să menţionez că PNL susţine familia tradiţională. Decizia care se ia la nivelul altor partide este o expresie a inconsecvenţei legate de o decizie sau alta. Nu vreau să comentez (n.r. decizia USR), nu este treaba PNL. Ceea ce este important pentru noi este ca valorile noastre naţionale să se menţină în setul de politici pe care Partidul Naţional Liberal le asumă", a spus Ciucă.
Ciucă a spus că PNL este "un partid democratic, fiecare fiind liber să se exprime, să aibă propria opinie, contează foarte mult argumentele şi opţiunea majorităţii".
USR a anunţat, duminică seara, că Biroul Naţional al formaţiunii a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, anunţase anterior că i-a cerut Elenei Lasconi, primarul municipiului Câmpulung, să se retragă din campania pentru alegerile europarlamentare.
Solicitarea a venit după ce Elena Lasconi a declarat într-un interviu că a votat "Da" la referendumul pentru familia tradiţională de acum câţiva ani iar ulterior, în spaţiul public, au apărut mai multe controverse legate de afirmaţiile făcute, inclusiv din partea fiicei sale.